Conferinta de securitate de la Munchen incepe vineri intr-o atmosfera tensionata. Conflictul care escaladeaza in Ucraina, teroarea militiei jihadiste ISIS si amenintarile teroriste legate de atentatele de la Paris arata ca fortele de securitate si ordine din lume sunt chemate sa gaseasca solutii acestor noi provocari internationale. Fostul ministru al apararii german Karl-Theodor zu Guttenberg a spus intr-un interviu acordat publicatiei Bild referitor la actuala situatie a securitatii internationale, ca "Lumea e o casa de nebuni".

La a 51-a editie a celei mai mari reuniuni pe teme de siguranta nationala, care va avea loc intre 6-8 februarie la hotelul de lux „Bayerischer Hof“ din capitala landului Bavaria, sunt asteptati 400 de participanti din 80 de tari. 3.600 de politisti vor veghea la buna desfasurare a evenimentului, care are si opozanti. Printre acestia se numara si partidul Stangii, care a criticat finantarea acestui "consiliu de razboi" din bani publici.

Conferinta de securitate e o intalnire informala, care are loc la Munchen anual, incepand din 1963. In spatiul european, SIKO (prescurtarea de la Sicherheitskonferenz) "este in continuare cel mai important eveniment pe teme politice de siguranta nationala", dupa cum explica Dustin Dehez, analist politic si membru al Institutului de politici externe si de securitate DIAS, din Dusseldorf.

Anul acesta sunt asteptati la conferinta douazeci de sefi de state si guverne. Intre acestia, cancelarul german Angela Merkel, vicepresedintele Joe Biden, presedintele ucrainean Petro Poroschenko, premierul irakian Haidar al-Abadi. Acestora li se alatura cca 60 de ministri de externe si ai apararii, intre care Frank-Walter Steinmeier (Germania), John Kerry (SUA), Sergej Lawrow (Rusia) si Mohammed Dschawad Sarif (Iran).

Din partea NATO participa secretarul general, Jens Stoltenberg. Ministrul apararii german Ursula von der Leyen va deschide conferinta. Invitatii au fost trimise si criticilor SIKO, printre care reprezentanti ai Partidului Stangii (Die Linke) si ai ONG-urilor Amnesty International, Human Rights Watch si Greenpeace.

Intre temele ce vor fi abordate la conferinta se afla anexarea Crimeei de catre Rusia si conflictul militar din Ucraina de Est, care a generat in Europa cea mai mare criza de securitate politica de la finele Razboiului Rece. SUA solicita, de ceva vreme, sanctiuni mai aspre asupra Rusiei, pun chiar in discutie livrarea de arme Ucrainei. Germania insa se opune si insista pe continuarea tratativelor diplomatice.

Joi, cancelarul Angela Merkel si presedintele François Hollande au fost intr-o "misiune diplomatica" la Kiev, urmata de o vizita fulger vineri, la Moscova. S-a discutat cu Porosenko si cu Putin despre un nou plan de pace in estul Ucrainei, incetarea imediata a luptelor armate, mai marea autonomie a regiunilor din estul Ucrainei si "protectia speciala a limbii si culturii".

O a doua tema prioritara pe agenda de discutii este lupta impotriva militiei teroriste ISIS, care incepand cu anul trecut a reusit sa puna control pe anumite zone din Irak si Siria, chiar si asupra Mossul-ului, oras cu milioane de locuitori. ISIS se face vinovata de masacre, violuri, sclavie cu femei si copii, executii publice.

Si in fine, a treia tema de varf la SIKO va fi programul atomic al Iranului. Occidentul se teme ca Iranul vrea sa produca bomba nucleara, fapt contrazis de conducerea de la Teheran, care declara ca foloseste tehnica atomica doar in scopuri civile.

Pe parcursul celor trei zile ale conferintei, Munchenul va fi pazit de mii de politisti din Bavaria, dar si detasati din alte landuri germane. 500 de garzi de corp vor veghea asupra securitatii politicienilor, intre care Joe Biden se afla la varf. In oras se vor face controale, iar spatiul aerian deasupra capitalei bavareze va fi in parte restrictionat.