Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Francois Hollande incep o ofensiva diplomatica in estul Europei. In aceasta dupa amiaza, cei doi lideri zboara la Kiev, maine este programata o vizita la Kremlin.

​Informatia a fost dezvaluita de presedintele Francois Hollande. Convorbirile programate sunt cu presedintele ucrainean, Petro Poroshenko, si cu cel rus, Vladimir Putin. „Vom prezenta o noua propunere pentru rezolvare conflictului”, a precizat Hollande intr-o conferinta de presa la Paris. Documentul ar pleca de la premisa mentinerii integritatii teritoriale a Ucrainei.

Merkel si Hollande vor calatori separat catre Kiev, a comunicat purtatorul de cuvant al guvernului german, apoi se vor reuni in capitala ucraineana.

In dimineata acestei zile, secretarul de stat american John Kerry a ajuns si el in Ucraina unde are intrevederi cu presedintele Poroshenko si membri ai guvernului. Kerry va anunta si un ajutor de 16,4 milioane de dolari pentru populatia civila a Ucrainei. Deocamdata, SUA nu vor livra armament Kievului, desi presedintele ucrainean cere insistent acest lucru.

Si ministrul german de externe se afla in turneu din cauza crizei ucrainene. El are azi discutii cu presedintia letona, la Riga, iar maine are intrevederi la Varsovia.

Anuntul vine dupa decizia ministrilor apararii din statele NATO de a dubla efectivele Fortei de Interventie Rapida a NATO in estul Europei. Aceasta ca fi formata din 30.000 de soldati, a anuntat secretarul general al Aliantei, Jens Stoltenberg, la inceputul reuniunii ministeriale de la Bruxelles.

Traim "vremuri foarte critice pentru securitatea Europei", a spus Stoltenberg la Bruxelles adaugand ca "ne adaptam cursul si fortele la contextul actual de securitate".

In prezent, forta de reactie rapida a NATO numara 13.000 de soldati. Dintre acestia, 5.000 vor fi pregatiti pana la finele anului ca sa formeze o trupa speciala cu capacitate de mobilizate ultra-rapida. Gestul e menit sa arate Rusiei ca NATO nu isi va lasa statele membre estice la greu, relateaza Spiegel.

Noul concept va fi testat anul acesta. De asemenea, vor fi construite centrele regionale de comanda si logistica in sase state esteuropene, printre care si Romania. Varful de lance va fi format din 2.700 de militari germani, 1.000 de soldati dintr-un contingent germano-olandez si trupe din alte state, relateaza agentia dpa.

Rusia a acuzat NATO ca schimba harta de securitate din estul Europei prin aceasta Forta Rapida. NATO, la randul ei, acuza implicarea directa a Rusiei in conflictul din Ucraina si sustinerea acordata separatistilor prorusi.