Cea mai mare retea de fast-food din lume, McDonald's a anuntat miercuri plecarea neasteptata a presedintelui-director general Don Thompson, dupa un 2014 negru, marcat de scaderea vanzarilor, scrie AFP. Don Thompson va renunta la functiile de director general si presedinte al Consiliului de Administratie "dupa 25 de ani in serviciul companiei", a anuntat grupul intr-un comunicat.

"Este dur sa parasesti "McFamily", dar vine o vreme pentru toate. Sunt sigur ca, incredintand fraiele lui Steve (Easterbrook), vom continua sa facem ca grupul si marca sa progreseze", a declarat Thompson, in comunicatul de presa.

El va fi inlocuit de la 1 martie de Steve Easterbrook, pana acum prim-vicepresedinte al companiei. Lantul de restaurante se confrunta cu o perioada dificila.

Vanzarile au scazut in 2014, ceea ce inseamna un profit sub asteptari. Lantul de fast-food, fondat in 1955 de catre Ray Kroc, a fost afectat de concurenta dura a rivalilor sai din Statele Unite, de probleme de ordin sanitar in Asia si de factori geopolitici.

Grupul a decis sa faca o pauza in privinta deschiderii de noi restaurante si nu va investi decat doua miliarde de dolari anul acesta, cel mai putin din ultimii cinci ani.