Partidul grec antiausteritate Syriza a obtinut o victorie clara in fata partidului conservator aflat la putere, duminica, ramanand insa la limita majoritatii absolute, o situatie care ar trebui sa il oblige sa gaseasca sustinere pe viitor, relateaza Mediafax, citand AFP. Cele doua partide cu care este posibila o alianta sunt foarte diferite: proeuropenii de centru-stanga din partidul To Potami (Raul) si Grecii Independenti, nationalisti.

Ambele formatiuni au avertizat deja ca vor refuza sa participe la un Guvern din care face parte cealalta.

To Potami (La Riviere)

Creat in aprilie 2014, partidul proeuropean vrea sa reprezinte vocea bunului simt in Grecia. Acesta si-a facut intrarea pe scena politica greaca reusind sa trimita doi deputati (din totalul de 21 ai Greciei) in Parlamentul European, dupa alegerile din mai.

Fondatorul sau este o fosta vedeta de televiziune, Stavros Theodoroakis, care impartaseste cu Syriza convingerea necesitatii negocierii datoriei elene, dar nu cu pretul iesirii din zona euro.

"Vom sustine eforturile depuse pentru mentinerea Greciei in Europa", a declarat Theodorakis duminica, in timp ce partidul sau ar fi obtinut acelasi numar de locuri (17) ca cel de inspiratie neonazista Zori Aurii, clasat pe locul al treilea.

El a subliniat in timpul campaniei ca, "potrivit sondajelor, 55 la suta dintre greci vor ca Potami sa participe la guvernare si nu vom amana acest moment".

In opinia lui Theodorakis, trebuie sa aiba loc o discutie despre problema datoriei elene, "si nu este vorba decat despre o problema greaca".

Dar duminica, el a declarat ca nu va participa la un Guvern care include "antieuropeni", desemnand foarte clar prin acest cuvant Grecii Independenti.

Grecii Independenti (ANEL)

Partidul s-a nascut in mijlocul crizei, fiind fondat de Panos Kammenos, in varsta de 49 de ani, un disident din Noua Democratie, formatiunea premierului in exercitiu, conservatorul Antonis Samaras.

Dar in decembrie, acest partid de dreapta, cu o orientare suverana puternica, a ajutat Syriza sa obtina convocarea de alegeri legislative anticipate, abtinandu-se sa il voteze pe candidatul la prezidentiale prezentat de Samaras.

Acest blocaj a antrenat dizolvarea Parlamentului.

Afisele de campanie ale ANEL il prezinta pe Kammenos intr-un magazin de modelism in timp ce ii da sfaturi unui baietel pe nume Alexis pentru a-si conduce trenul electric.

Kammenos a pretins in timpul campaniei ca persoanele apropiate Guvernului Samaras au incercat sa ii corupa pe doi dintre deputatii sai pentru a-i convinge sa voteze in favoarea candidatului la prezidentiale.

ANEL ar prefera sa faca parte dintr-o coalitie condusa de Syriza, dar nu este sigur ca va primi aceasta invitatie. Kammenos a declarat totusi ca nu ar accepta sa colaboreze cu Potami.

Partidul ar urma sa obtina 13 mandate in noul Parlament.