Peste 10.000 de manifestanti antirasism au iesit pe strazi in mai multe orase din Germania, luni seara, pentru a-si exprima opozitia fata de miscarea antiislam Pegida, care a fost nevoita sa renunte, din motive de securitate, la marsul saptamanal de la Dresda (est), relateaza AFP, citata de Mediafax.

La Munchen (sud), aproximativ 10.000 de persoane au defilat pentru a apara o Germanie toleranta, potrivit politiei.

La Wurtzburg si Nurnberg, alte doua orase din Bavaria, aproximativ o mie de persoane au participat la manifestatii, potrivit agentiei de presa Dpa.

Manifestatii au mai avut loc la Berlin si Dusseldorf (vest). La Magdeburg, un oras din fosta Republica Democrata Germana, 6.000 de persoane au iesit in strada.

Politia a anuntat duminica interzicerea oricarei manifestatii la Dresda pentru intreaga zi de luni, evocand "un risc terorist concret". Pegida a precizat ca este vorba despre o "amenintare cu moartea" la adresa lui Lutz Bachmann, unul dintre organizatorii miscarii.

Pegida, al carei miting a crescut saptamana de saptamana de la prima "plimbare de luni" in Dresda, pe 20 octombrie, a adunat 25.000 de manifestanti lunea trecuta in bastionul sau din Saxonia, in timp ce peste 100.000 de persoane au defilat impotriva miscarii in restul Germaniei.

Pegida (Patrioti europeni impotriva islamizarii Occidentului) doreste expulzarea "fara posibilitatea de a se intoarce" a islamistilor si "fanaticilor religiosi", consolidarea securitatii interne, organizarea unor referendumuri si incetarea atitudinilor belicoase "fata de Rusia sau alte state".