Locul unde vor fi inhumati autorii atentatelor de la Paris - Amedy Coulibaly, Said si Cherif Kouachi - ar putea crea o polemica in Franta, unde niciuna dintre primariile vizate nu a primit inca o solicitare in acest sens, relateaza Le Parisien in editia electronica.

HotNews.roFoto: Hotnews

Avocatul vaduvei lui Said Kouachi, Antoine Flasaquier, nu stie pentru moment daca familiile pot recupera cadavrele autorilor atacurilor de la Paris. "Nu reusesc sa obtin vreo informatie pe acest subiect de la Parchetul antiterorist din Paris", afirma el. "A priori, clienta mea va cere corpul neinsufletit. Ea si-ar dori sa organizeze o ceremonie normala, dar nu cred ca va fi posibil. In orice caz, ar fi o idee foarte proasta ca el sa fie inmormantat la Dammartin-en-Goele", a explicat avocatul, potrivit Mediafax.

De fapt, in cazul in care cadavrele fratilor Kouachi nu vor fi cerute de un membru al familiei, ei ar putea fi inhumati in aceasta comuna din Seine-et-Marne, unde asasinii de la Charlie Hebdo au murit, vineri seara, in timpul asaltului fortelor speciale asupra tipografiei in care se refugiasera. Legea precizeaza ca un defunct poate fi inhumat in localitatea de domiciliu, acolo unde a murit sau unde se afla cavoul familiei.

Pentru moment nu a sosit nicio cerere la primaria din Reims (Marne), unde locuia Said Kouachi, nici la cea din Dammartin-en-Goele.

"Inregistrarea la starea civila va avea loc aici, avand in vedere ca acesta este locul decesului. Dar pentru ce se va intampla ulterior nu s-a decis nimic. Nu noi gestionam acest lucru. Statul este cel care decide", a declarat primarul din Dammartin-en-Goele, Michel Dutruge (UMP).

Parerile locuitorilor acestei comune sunt insa impartite."Trebuie totusi inhumati. Aici sau in alta parte... Aveau o problema la cap, dar sunt niste ramasite umane", afirma Sebastien Crey, un localnic in varsta de aproximativ 30 de ani. "Ar fi socant. Nu isi au locul aici, dupa pagubele pe care le-au facut", sustine un altul, sub acoperirea anonimatului.

Flasaquier considera insa ca cel mai important este ca operatiunea sa se desfasoare discret. "Obiectivul este ca momentul si locul depunerii cadavrului, precum si locul de inhumare sa ramana cat mai discrete posibil pentru a nu se crea zarva. Nu as vrea sa devina un sanctuar pentru persoane cu probleme", a adaugat el.

Christian Saint-Palais, avocatul vaduvei lui Cherif Kouachi, nu a vrut sa faca niciun comentariu pe acest subiect. Primaria din Grigny (Essonne), de unde era originar Amedy Coulibaly si unde locuiesc mama si sora lui, nu a primit nicio cerere de inhumare. Nici cea din Viry-Chatillon, unde era inscris pe listele electorale, nu a primit o astfel de solicitare.