Directorul Europol a estimat, marti, la Londra, ca intre 3.000 si 5.000 de europeni au plecat sa faca jihad in tari precum Siria si ca acestia ar putea reprezenta o amenintare la intoarcerea in tarile lor, transmite AFP.

"Vorbim de aproximativ 3.000 pana la 5.000 de cetateni ai Uniunii Europene", a declarat Rob Wainwright, fiind chestionat de Comisia pentru afaceri interne a Parlamentului britanic cu privire la numarul persoanelor care au parasit Europa pentru a merge sa lupte in Orientul Mijlociu.

Potrivit acestuia, aceste persoane, in majoritate tineri, reprezinta, daca revin in tarile de origine, un pericol pentru securitate.

"Evident, avem de-a face cu un mare numar, in principal tineri, care au potentialul de a reveni si potentialul sau intentia si capacitatea de a efectua atacuri precum cel de saptamana trecuta, la Paris", a spus el.

"Este evident amenintarea terorista cea mai serioasa cu care se confrunta Europa dupa 11 septembrie", a avertizat el.

Potrivit acestuia, Europol a strans deja numele a 2.500 de suspecti de la serviciile din diferite tari din UE.