Miscarea germana antiislam Pegida a apreciat miercuri ca atacul comis la sediul din Paris al saptamanalului satiric francez Charlie Hebdo confirma ipotezele sale, afirmand pe pagina sa de Facebook ca acest atentat arata incompatibilitatea islamistilor "cu democratia", potrivit Mediafax.

"Islamistii, fata de care Pegida lanseaza avertismente de peste 12 saptamani, au aratat astazi (miercuri) in Franta ca sunt pur si simplu incompatibili cu democratia" si "ca au recurs la violenta si la moarte ca solutie!", a scris Pegida pe pagina sa de Facebook.

"Dar politicienii nostri vor sa ne convinga sa credem contrariul. Ar trebui sa ne asteptam la o astfel de tragedie in Germania?", se intreba miscarea, reactionand la atacul comis impotriva saptamanalului satiric parizian de catre barbati inarmati care au strigat "Allah akbar".

Lansata in toamna, Pegida (acronimul in germana pentru "Europeni patrioti impotriva islamizarii Occidentului") cunoaste in bastionul sau din Dresda (est) un succes in crestere (aproximativ 18.000 de sustinatori ai Pegida au manifestat luni).

Miscarea este sustinuta inclusiv de alesi ai tanarului partid Alternativa pentru Germania (AfD), eurosceptic si populist, care, de un an si jumatate, inregistreaza un succes constant pe scena politica germana. Miercuri, un lider al AfD, Alexander Gauland, a apreciat ca atacul care a vizat publicatia satirica din Franta justifica teze ale Pegida. "Toti cei care, pana in prezent, au ignorat sau sfidat ingrijorarea oamenilor care considera islamismul o amenintare tocmai au fost contrazisi de aceste fapte", a spus el.

Miercuri seara, Pegida a adus omagii victimelor Charlie Hebdo si apropiatilor acestora postand pe pagina sa de Facebook o imagine reprezentand o panglica mare de culoare neagra purtand inscriptia "Cu simpatia noastra cea mai profunda pentru familiile victimelor atentatului de la Paris".

La cea de a 12-a manifestatie, care va avea loc lunea viitoare in resedinta Saxoniei, Pegida isi invita sussinatorii sa poarte aceasta panglica in semn de doliu.