Ultimul numar al publicatiei Charlie Hebdo, aparut astazi, in ziua sangerosului atac armat, face trimitere, printr-o caricatura pe prima pagina, la ultimul roman al reputatului scriitor Michel Houllebecq, un roman controversat in care un musulman ajunge sa conduca tara dupa regulile Islamului conservator, dupa cum noteaza ziarul britanic The Telegraph.

HotNews.roFoto: Hotnews

Acesta arata ca, pe seama acestui roman controversat, "Soumission", autorul a fost catalogat drept "islamofob". Dar tot azi, inaintea atacului de la Charlie Hebdo, Houllebecq respinsese aceasta idee, afirmand ca romanul "nu ia partea nimanui" si nici nu este "un cadou de Craciun" pentru Marine Le Pen, sefa partidului de extrema dreapta Frontul National.

Pe prima pagina a editiei de azi a "jurnalului iresponsabil" Charlie Hebdo apare o caricatura in care Houllebecq apare imbracat in vrajitor, cu tigara in mana. Textul ce insoteste imaginea: Predictiile magului Houllebecq: In 2015, raman fara dinti... In 2022, tin Ramadanul!"

Caricatura e o trimitere la evenimentele din romanul lui Houllebecq, in care, potrivit The Telegraph, principalele partide de stanga si de dreapta din Franta se unesc in sprijinul unui musulman, Mohammed Ben Abbes, in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, contra lui Le Pen. Potrivit sursei citate, noul presedinte purcede, apoi, sa islamizeze Uniunea Europeana, la care adera si Turcia si mai multe tari nord-africane. Protagonistul, un profesor francez, se converteste la Islam dupa ce este initiat in placerile poligamiei, mai arata The Telegraph.