Doisprezece soldati ucraineni au murit si alti 18 au fost raniti, luni seara, intr-o coliziune produsa intre un autobuz si vehicule militare in estul rebel al Ucrainei, a anuntat Garda nationala ucraineana intr-un comunicat citat de AFP. "La 5 ianuarie, in timpul unei rotatii a voluntarilor si soldatilor Garzii nationale ucrainene (...), mai multe vehicule militare au intrat in coliziune cu un autobuz", se arata in comunicat.

"Coliziunea a fost provocata de conditiile meteorologice nefavorabile (...). Doisprezece soldati au fost ucisi si alti 18 au fost raniti" si spitalizati in orasul Artemivsk (regiunea Donetk), precizeaza acesta.

O comisie formata din anchetatori militari, responsabili ai politiei rutiere si Garzii nationale ucrainene a fost trimisa la fata locului, potrivit sursei citate.

Dupa ce a pierdut peninsula Crimeea, alipita in martie de Rusia, Ucraina lupta de aproape noua luni impotriva unei rebeliuni separatiste proruse in estul tarii, un conflict soldat cu peste 4.700 de morti.