In cel mai violent oras din lume criminalitatea provocata de bande si de traficantii de droguri duc la moartea a 187 de oameni pentru fiecare 100.000 de locuitori. San Pedro Sula din Honduras este cel mai violent oras din lume, unde in 2013 au murit 187 de oameni la fiecare 100.000 de locuitori, scrie Business Insider.

Comparativ, cel mai violent oras din SUA este Detroit, unde anul trecut au fost ucisi 48 de oameni la fiecare 100.000 de locuitori. Numarul extrem de mare de crime din San Pedro Sula este cauzat de conflictele generate de traficul de droguri, iar majoritatea crimelor nu sunt rezolvate, citeaza Mediafax.

Peste jumatate din confiscarile de cocaina din America Centrala au loc in El Salvador si Honduras. In 2011, politia din San Pedro Sula a descoperit primul laborator de cocaina condus de mexicani in America Centrala.

In 2008, numarul extrem de mare de crime a fortat autoritatile din San Pedro Sula sa depoziteze cadavrele in camioane refrigerate inainte de a fi transportate la morminte in masa. Una dintre cele mai periculoase grupari din oras, Mara Salvatrucha, cunoscuta sub denumirea de MS-13, a luat nastere in anii 1980 printre detinutii de origine central-americana din California si s-a extins in El Salvador cand acestia au fost deportati. Membrii bandei isi fac tatuaje care le acopera corpurile si chipurile.

Conflictele au devenit atat de grave incat in 2013, Biserica Catolica a incercat sa realizeze un armistitiu intre gruparile Calle 18 si Mara Salvatrucha.

In Honduras, fiecare persoana poate detine pana la cinci arme de foc. 83,4% dintre decesele prin violenta din tara sunt provocate de arme. Comparativ, in Statele Unite 60% dintre decesele prin violenta sunt provocate de arme de foc.

Violentele din Honduras nu pot fi controlate nici de inchisori. In 2012, cel putin 14 detinuti au murit dupa de bande rivale s-au atacat reciproc cu arme si macete. Un an mai tarziu, detinutii au preluat controlul inchisorilor, dupa ce statul a abandonat incercarile de reabilitare.

Cetatenii din San Pedro Sula se confrunta si cu o politie corupta. Chiar si fostul sef al politiei nationale, Juan Carlos "El Tigre" Bonilla, este acuzat de crime. In 2002, a fost acuzat ca a facut parte dintr-o organizatie criminala denumita Los Magnificos. A fost sanctionat cu o amenda de 5.000 de dolari, iar in 2013 a fost eliberat din functie.

Locuitorii din San Pedro Sula traiesc in teama permanenta si saracie. In Honduras, a doua cea mai saraca tara din America Latina, 65% din populatie traieste sub limita saraciei. In zonele rurale ale tarii, doar 15% din populatie are acces la apa potabila. 80% dintre locuitorii Hondurasului nu au acces la servicii medicale, iar aproximativ 33.000 de oameni sunt infectati cu virusul HIV/SIDA. Doua treimi dintre copiii din tara traiesc in saracie, iar 7% sunt subnutriti, potrivit Mediafax.