Dupa luni de discutii, cabinetul de ministri al Angelei Merkel a cazut miercuri de acord asupra proiectului de lege initiat de crestin-sociali (CSU). Proiectul a fost de la inceput si este in continuare controversat, caci e discriminatoriu si ii va atinge la buzunar doar pe "straini". Daca legea trece prin Parlament, incepand din 2016 toate autoturismele care circula pe autostrazile si soselele nationale germane vor fi puse la plata, dupa o schema de calcul detaliata mai jos. Insa pentru cele inmatriculate in Germania, taxa se scade din impozit si banii se primesc inapoi. Prompt, presedintele Comisiei Europene ar fi atentionat-o pe Merkel ca taxa discriminatorie nu e in spirit european.

Ministrul transporturilor Alexander Dobrindt (CSU) considera taxa "indreptatita, fair si cu sens". El a subliniat inca o data, in binecunoscutul spirit populist al crestin-socialilor bavarezi, ca soferii germani nu vor fi, in final, pusi la plati suplimentare. Cu asa-numita "Ausländer-Maut" (vinieta pentru autoturisme straine), ca si cu ajutoarele sociale necuvenite pentru cetatenii straini, chiar si cei din UE, CSU a facut campanie electorala la alegerile legislative de anul trecut si la cele regionale din primavara lui 2014. Reconfirmandu-si statutul simbolic de "stat in stat", Bavaria condusa "imperial" de Horst Seehofer si de partidul sau monolit si-a impus si in noua coalitie de guvernare a Germaniei puncte importante de vedere, la care cancelarul a tacut malc.

Dobrindt a zis ca vinieta pentru autoturisme va aduce un plus de 500 de milioane de euro pe an, dupa ce, din totalul de bani incasati, se scad cheltuielile pentru sistemul logistic de taxare. El a precizat pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung online ca "fiecare Euro incasat in plus va fi investit in reteaua rutiera", soferii autohtoni contribuind la autostrazi si sosele nationale, iar cei straini doar la autostrazi. Promisiuni frumoase, cu care insa multi nu sunt de acord. Social-democratii vor clarificari, la dezbaterea proiectului de lege in Parlament. Cluburile auto critica taxa, punand la indoiala rezultatul scontat.

Iar Jean-Claude Juncker, presedintele Comisiei Europene, ar fi amenintat cu un proces intentat Germaniei, pentru incalcarea Tratatului european. Din informatiile Sonntags Allgemeine Zeitung, Juncker s-ar fi plans inca de saptamana trecuta cancelarului Merkel, ca proiectul de lege al ministrului Dobrindt incalca dreptul european. Conform publicatiei citate, Merkel l-ar fi somat pe Dobrindt sa clarifice intrebarile care apar, cu comisarul european al Transporturilor, Violeta Bulc. Despre nou-alesul comisar sloven, Die Welt scria ca "are hobby-uri ezoterice, insa n-are experienta politica si nici expertiza in domeniu".

Bulc l-ar fi avertizat totusi pe Dobrindt de "nerespectarea principiului fundamental al Tratatului, de nediscriminare". Insa ministrul german si lobby-istii proiectului au reusit sa faca o constructie financiara atat de stufoasa si lipsita de transparenta - dupa cum s-a relatat in mass-media germana - incat nu e exclus ca "legea Dobrindt" sau o varianta a ei cu minime modificari sa treaca si de obiectiile Comisiei Europene, si in Bundestag. Mai ales ca majoritatea este asigurata in Parlamentul german, cu 80% din voturi apartinand coalitiei de guvernare CDU/CSU-SPD.

Odata cu perceperea taxei de vinieta, cabinetul lui Merkel a aprobat si proiectul de lege privitor la recuperarea ei prin impozitul auto. Astfel, proprietarii de masini inmatriculate in Germania urmeaza sa fie recompensati "la cent" pentru taxa de autostrazi si sosele nationale, care se scade din acest impozit.Iar guvernantii nu risca atragerea de antipatii care costa voturi, in randul electoratului autohton.

Cat costa vinieta, depinde de capacitatea cilindrica a motorului si de norma de poluare a masinii. Conteaza daca e pe benzina sau pe motorina. Datele care se iau in calcul sunt cele din talonul masinii: data primei inmatriculari, norma de poluare, capacitatea cilindrica. Un calculator de taxa poate fi accesat aici.

De exemplu, pentru un autoturism pe benzina cu norma de poluare Euro 3 sau mai slaba si capacitate cilindrica de 1389 cmc, vinieta anuala este 91 Euro. La aceeasi capacitate cilindrica, daca masina e relativ noua si are Euro 6, se platesc doar 25,20 euro. La un Diesel (autoturism pe motorina) Euro 6 cu aceiasi cmc, vinieta costa pe an 67,20 Euro. Exista insa si pausale, taxe unice pentru soferii in tranzit: 10 Euro/10 zile, 22 Euro/2 luni. Masinile cu rulota ar urma sa plateasca 16 euro pe fiecare 200 de kg greutate, maximum 130 de euro.

Vinieta germana mai are cativa pasi de facut. Vicepresedintele factiunii SPD, Sören Bartol, a declarat ca "va fi un proces legislativ greoi, caci mai sunt multe semne de intrebare". Vinieta pentru autoturisme "nu are voie sa cada la obiectiile UE, compensarea cu impozitul auto nu trebuie ulterior sa fie revocata".

Exact asupra acestui punct a avertizat clubul auto ADAC, si anume ca UE ar putea pune bete in roate proiectului de lege actual: "Astfel exista, in continuare, pericolul ca la urma toata lumea trebuie sa plateasca Maut-ul (vinieta), si soferii germani – si anume fara reducere sau compensare". ACE (Auto Club Europa) a declarat ca "din fericire, decizia finala n-o iau Seehofer&Co, ci judecatori si parlamentari".

Insa "Seehofer&Co", adica presedintele CSU si acolitii lui nu se lasa. Horst Seehofer a declarat agentiei de presa germane DPA ca "toate obiectiile, care vin aproape in ritm zilnic, au scopul nu de a imbunatati proiectul, ci de a arunca nisip in motor". El a adaugat ca introducerea vinietei pentru autoturisme a fost un punct important in acordul de guvernare al actualei coalitii si ca acest punct "va fi si realizat".