Teroristii comploteaza sa arunce in aer cinci avioane de pasageri europene in cadrul unor atacuri coordonate de tipul celor din 11 septembrie 2001, planuite sa aiba loc la Londra si in alte orase mari din Europa in perioada Craciunului, relateaza Daily Express, citat de Mediafax.

"Ni s-a spus ca sunt vizate cinci avioane intr-o lovitura importanta inainte de Craciun", a declarat o sursa din cadrul serviciilor de securitate aeroportuare. "Am avut multe amenintari, dar aceasta aproape ca a dus la interzicerea bagajelor de mana pentru toate companiile. Amenintarea este inca actuala si reala", a adaugat sursa citata.

Complotul, despre care se stie de aproximativ doua luni, ar implica islamisti cu misiunea de a introduce bombe la bordul unor avioane care se deplaseaza catre destinatii europene majore, inainte de Craciun.

"Negocierile la nivel inalt continua la nivel guvernamental dar pana acum s-au facut putine lucruri pentru a raspunde" amenintarii, a declarat sursa citata.

"Exista un blocaj din cauza dificultatii de a interzice bagajele de mana, care reprezinta cea mai puternica arma pe care o avem impotriva noilor amenintari", a adaugat sursa.

"Amenintarea vizeaza Europa. Statele Unite si-au imbunatatit masurile de securitate pe durata verii dar noi nu am facut acest lucru. Toata lumea se asteapta la ceva catastrofal foarte curand", a adaugat sursa citata.

Aceasta amenintare ar fi fost descoperita de ofiteri din cadrul serviciilor de informatii americane care se tem ca in pofida eliminarii unor importanti fabricanti de bombe ai Al-Qaida, exista celule latente care pregatesc un scenariu apocaliptic.

Expertul in terorism Dr Sally Leivesley a declarat ca interzicerea bagajelor de mana si a dispozitivelor electronice este putin probabil sa fie acceptata de companiile aeriene in pofida riscurilor.

Dr. Leivesley a declarat ca este mult mai probabil ca teroristii sa fie acum "albi, blonzi si cu ochi albastri", radicalizati in doar cinci saptamani. Ea a adaugat ca si femeile islamiste din clasa mijlocie, cu o educatie peste medie prezinta un risc semnificativ.