Partidele prooccidentale ucrainene Blocul Porosenko, Frontul Popular, Samapomici, Partidul Radical si Batkivscina au parafat joi seara un acord de coalitie in Parlament, a anuntat deputati ucraineni, citati de agentia oficiala Ukrinform.

"Acordul a fost parafat la ora 2.00 (2.00, ora Romaniei), prezentarea lui va avea loc vineri, la ora 12.30, cu ocazia aniversarii protestelor din Piata Independentei (Maidan) de la Kiev. Acesta este un compromis acceptat de toate partile", a declarat deputata Viktoria Siumar.

"Am parafat acordul de coalitie. El a fost semnat de toate formatiunile proeuropene din Parlament", a afirmat reprezentantul partidului Samapomici, Oksana Siroed, adaugand ca "documentul va fi semnat pe 27 noiembrie, cand va avea loc prima sedinta a Parlamentului", potrivit Mediafax.

Potrivit deputatului ucrainean Egor Sobolev, reprezentantii celor cinci partide au convenit, de asemenea, ca "intrarea in NATO este unul dintre scopurile principale ale Ucrainei".

In urma alegerilor legislative anticipate din 26 octombrie, in Parlamentul ucrainean au intrat sase partide: Blocul Porosenko, Frontul Popular al premierului Arseni Iateniuk, Samapomici - o formatiune alcatuita din tineri activisti si combatanti intorsi de pe front -, Blocul Opozitiei, Partidul Radical al populistului Oleg Liasko si Batkivscina fostului premier Iulia Timosenko.

Noul Parlament urmeaza sa adopte reforme radicale, menite sa scoata Ucraina dintr-o recesiune profunda, sa lupte impotriva coruptiei si sa o apropie de UE, cu care a semnat recent un acord de asociere respins anul trecut de catre Ianukovici.