Infirmiera spaniola care lupta impotriva febrei hemoragice Ebola intr-un spital din Madrid se simte mai bine si vorbeste, informeaza surse spitalicesti citate de AFP. Teresa Romero "se simte mai bine decat ieri. Starea ei s-a ameliorat in cursul noptii. Este constienta si vorbeste din cand in cand", a declarat aceasta sursa sub protectia anonimatului. "Starea ei se amelioreaza dar ramane grava", a adaugat sursa citata, potrivit Agerpres.

Administratia spitalului si guvernul spaniol au refuzat sa confirme informatia.

Pacienta de 44 de ani a primit "in cursul serii de ieri" o doza din medicamentul experimental Zmapp, potrivit acestei surse.

In prezent nu exista tratament pentru febra hemoragica Ebola dar Zmapp, dezvoltat de o companie californiana, este unul dintre medicamentele experimentale utilizate pentru a combate epidemia. Declansata in Guineea in decembrie anul trecut, epidemia s-a soldat deja cu peste 4.000 de morti in sapte tari, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Infirmiera a fost diagnosticata la 6 octombrie cu Ebola, fiind primul caz de contaminare in afara Africii. Ea pare sa fi contactat virusul in timp ce acorda ingrijiri medicale unui misionar repatriat in Spania si care a murit la sfarsitul lunii trecute.

Alte 16 persoane, printre care si sotul ei, sunt internate preventiv in acelasi spital din Madrid, dar niciuna dintre acestea nu prezinta simptome ale maladiei.