Tibor Navracsics, comisar european desemnat din partea Ungariei pentru portofoliul Educatie, Cultura, Tineret si Cetatenie, a fost respins, luni, de Comisia pentru Cultura din Parlamentul European, anunta Reuters. Conservatorul ungar Tibor Navracsics este considerat un apropiat al premierului ungar Viktor Orban. Tibor Navracsics poate in continuare sa preia un portofoliu in Comisia Europeana, daca va fi propus, insa nu il mai poate prelua pe cel pentru Educatie, Cultura, Tineret si Cetatenie, dupa votul de luni.

Votul de luni a fost de 14-12 impotriva candidatului ungar.

Respingerea lui Navracsics este vazuta si ca o infrangere pentru noul presedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

"Navracsics poate sa faca parte din Comisia Europeana, dar nu va putea ocupa acest portofoliu", a declarat o sursa din PE, citata de Reuters.

Votul de confirmare pentru componenta noii Comisii Europene este programat pe 22 octombrie, insa eventualele probleme din comisiile PE il pot constrange pe Juncker sa isi schimbe echipa inainte de aceasta data.