Analisti rusi: Vladimir Putin nu isi poate pune in practica amenintarile vizand Polonia si Romania

de Alina Neagu     HotNews.ro
Marţi, 30 septembrie 2014, 17:39 Actualitate | Internaţional

Vladimir Putin
Foto: Agerpres/Xinhua
Vladimir Putin nu isi va pune in practica amenintarile cu trimiterea trupelor ruse "in doua zile" la Kiev, Riga, Vilnius, Tallinn, Varsovia si Bucuresti, dar ele reprezinta o amenintare cu un "razboi hibrid" impotriva statelor baltice vizand divizarea NATO, afirma analisti rusi citati de EUObserver, potrivit Mediafax. "Daca vreau, in doua zile am trupe rusesti nu doar la Kiev, dar si in Riga, Vilnius, Tallinn, Varsovia si Bucuresti", ar fi declarat recent presedintele rus, potrivit Suddeutsche Zeitung. El i-ar fi spus acest lucru omologului sau ucrainean Petro Porosenko, care a informat ulterior UE. Presa a intrebat Bruxelles-ul, Kievul si Moscova daca Putin a proferat intr-adevar aceasta amenintare, dar acestea au refuzat sa confirme sau infirme.

Presedintele american Barack Obama a promis recent la Tallinn si Varsovia ca un atac rus va declansa Articolul 5 privind apararea colectiva a NATO. Insa Articolul 5 nu a fost testat niciodata si nimeni nu stie daca americanii sau francezii sunt dispusi sa moara pentru Estonia sau Polonia intr-un razboi nuclear, scrie site-ul. Daca Articolul 5 nu este declansat, statele baltice sunt "de neaparat", din cauza invecinarii cu Rusia, apreciaza analistii rusi citati de EUObserver.

Perspectivele Bucurestiului si Varsoviei sunt diferite. "Bucurestiul iese complet din discutie. Trupele ruse vor trebui sa traverseze un teritoriu atat de urias, incat (acest lucru) este imposibil din punct de vedere tehnic", afirma Pavel Baev, un fost cercetator de la un institut al Ministerului rus al Apararii care face in prezent parte din PRIO, un centru de reflectie de la Oslo.

"Trebuie sa efectuezi o amerizare la scara larga pentru a ajunge la Bucuresti, iar Rusia nu are capabilitatea sa faca acest lucru", adauga Igor Sutiaghin, un fost membru al Academiei Ruse pentru Stiinte din Moscova, arestat pentru spionaj, care a ajuns in Marea Britanie in 2010, in urma unui schimb de spioni, iar in prezent lucreaza pentru Rusi, un centru de reflectie de la Londra. In opinia sa, Varsovia este mai vulnerabila.

Tancurile si infanteria rusesti ar putea ataca Polonia din Belarus, sistemele ruse de rachete de tip Iskander pot lovi orasele poloneze din Kaliningrad, iar Moscova isi poate parasuta membri ai fortelor speciale in capitala poloneza. Insa avioanele si trupele terestre rusesti ar opera departe de bazele lor si ar intampina dificultati in reaprovizionarea cu combustibil si privind rutele pentru furnituri. "Poate ca ei (trupele ruse) ar putea sa ajunga la Varsovia, dar ce vor face dupa aceea?", intreaba Sutiaghin.

Kievul este insa "la indemana", apreciaza cei doi analisti. Dar invazia Crimeei si a estului Ucrainei de catre Rusia a lasat un gust atat de "amar", incat aceasta va fi intampinata de o rezistenta populara sustinuta, este de parere Baev. De asemenea, daca Obama isi va respecta promisiunea, amenintarea lui Putin este si mai putin credibila, noteaza el. Pe de alta parte, avioanele NATO pot provoca pagube grave in momentul in care fortele ruse ar incalca un teritoriu aparat de Articolul 5, iar in lipsa superioritatii aeriene nu au nicio sansa, apreciaza Sutiaghin.

"Raportul intre fortele terestre ale NATO in Europa si fortele ruse este de patru la unu, daca numaram si trupele asiatice ale Rusiei. Daca nu le punem la socoteala, (raportul) este de sapte la unu", a subliniat Sutiaghin. Totodata, Rusia "nu are aparare" in fata armelor NATO "cu raza lunga de actiune si de inalta precizie", ca de exemplu rachete de croaziera conventionale, subliniaza Baev. Pe de alta parte, Putin ar putea sa creada ca NATO nu va riposta atacand tinte de pe teritoriul rusesc, "insa nu poate fi sigur", adauga Sutiaghin.

O escaladare nucleara este "departe de a fi conceputa. Exista tabuuri stabilite de mult timp si sunt susceptibile sa fie respectate, indiferent de cat de nebun poate fi un lider", este de parere Baev, desi unii analisti militari se gandesc la acest lucru. In opinia sa, armament nuclear - torpile si rachete antinave - ar putea fi eventual folosit pe mare, unde nu pot fi provocate pagube colaterale. De asemenea, teoretic, exista posibilitatea ca Moscova sa foloseasca armament nuclear "tactic" pentru a "egala forta" armatelor NATO.























4610 vizualizari

  • +10 (12 voturi)    
    de acord (Marţi, 30 septembrie 2014, 17:43)

    Adrian_1234 [utilizator]

    evaluare de bun simt si corecta
  • +5 (13 voturi)    
    Ambasada Rusiei (Marţi, 30 septembrie 2014, 17:50)

    un domn [utilizator]

    ar trebui inchisa..astfel de discutii la cafea/sezatoare..al unor criminali Mondiali trebuie traduse prin a declara persoana non grata INTREG presonalul diplomatic si consular al ambasadei Rusiei...
  • +7 (13 voturi)    
    Adica fâs (Marţi, 30 septembrie 2014, 17:57)

    Unu-2 [utilizator]

    Un mare fâs rusesc.
  • -17 (23 voturi)    
    S-a racit ciorba asta. (Marţi, 30 septembrie 2014, 17:59)

    newlook [utilizator]

    S-a racit ciorba asta. V-a spus-o si Obama, v-a spus-o si Merkel.
    Minciunica Porosika are interes s-o mai incalzeasca ca a reusit performanta sa piarda o treime de tara si a luat si multa mUE...poate poate mai repara ceva....
    .. dar voi? Sunteti retardati?
  • -8 (18 voturi)    
    Strategii de doi lei (Marţi, 30 septembrie 2014, 18:25)

    satanae [utilizator]

    Vad ca strategii astia emigranti spun ca ce ar pati rusii din partea fortelor conventionale ale NATO din Europa daca ar ataca, cum ar fi ei bombardati non-stop cu munitie inteligenta si avioane asijderea. Ar fi vreo citeva obiectii la ideea asta. In primul rind, Rusia nu este Irakul, iar avioanele ei, desi mai putine, sint in general mai bune decit cele ale tarilor europene si chiar ale SUA - aceasta din urma bazindu-se in mare parte pe vechile F 16 si F 18, modele noi are putine si destul de proaste. Cit despre europeni, ce sa mai vorbim, ca ei nu aveau nici munitie pentru avioanele alea, atunci cind au atacat Libia, au cersit de la americani pina cind aia nu le-au mai dat.
    Doi la mina: bombe ghidate prin laser, bombardamente precise etc.? Este vorba de un razboi cu Rusia sau cu Iranul? Voi credeti ca se va merge impotriva rusilor cu avioane si tancuri ghidate prin GPS si cu rachete care lovesc tinte localizate prin sateliti? Dar localizate cu busola sau ochiometric ce are? Cine isi imagineaza ca Rusia, odata ce ataca sau este atacata o sa lase satelitii aia la locul lor nu stie pe ce lume traieste. Uitati de GPS, sateliti si alte prostii de-astea, nu vorbim de razboi cu ISIS. Nu or da rusii cu bomba din prima - desi lucrurile nu par asa de clare cum vorbesc oamenii astia - dar satelitii americani si europeni o sa-i zboare in mod sigur. Si ailalti o sa-i dea jos pe ai lor, dar am o presimtire ca armata rusa nu s-ar simti atit de inconfortabil daca ar trebui sa se bazeze din nou pe busola.
    • 0 (0 voturi)    
      Rusia ... (Miercuri, 1 octombrie 2014, 13:48)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui satanae

      ... n-are nici un avion de vanatoare functional care sa fie comparabil sau mai bun decat cele ale NATO. Are cateva zeci de avioane comparabile cu Eurofighter, da' doar membrii occidentali ai NATO au impreuna sute de Eurofightere deja in uz, cu piloti bine antrenati, in caz de necesitate.

      Ce are Rusia e un sistem destul de extins de aparare antiaeriana, da' ala n-ajuta la focul masiv de rachete fara incarcatura nucleara pe care-l poate lansa NATO. Ajunge sa vina un grup de portavioane americane in Marea Neagra (bineinteles, cu toata escorta), ca NATO sa aibe superioritate aeriana absoluta in Rusia.

      Nu vreau sa intru in detalii, da' situatia e similara la tancuri - cele mai bune tancuri rusesti nu au efectiv nici macar o varianta teoretica de contracarare a Leopard-ului german, tanc in uz in majoritatea armatelor europene. Un proiect de tanc rusesc intentionat a contracara Leopard-ul si Abrams-ul a fost terminat inainte de finalizare din lipsa de bani. Majoritatea tancurilor rusesti in stare de functionare sunt T-90, care-s doar ceva mai bune decat TR-85 - de care doar Romania are 300 in stare de functionare.

      Daca in Irak sau Kuweit SUA n-a avut parte de sprijin militar semnificativ din partea aliatilor europeni occidentali, in cazul unui conflict cu Rusia, situatia va fi fundamental diferita. Cum zice si articolul, chiar si la forte terestre NATO are superioritate numerica fata de Rusia, doar cu trupele din Europa, indiferent de cat de mult se mobilizeaza Rusia. In plus, toti militarii NATO sunt militari de profesie, bine instruiti si echipati, pe cand problemele logistice ale armatei ruse sunt de pomina.

      Asa ca una peste alta, chiar si daca se mobilizeaza doar in dorul lelii, tot e suficient pt. NATO ca sa dea o replica consistenta Rusiei. In plus, daca conflictul armat chiar porneste (si impresia mea e ca daca rusii nu-l dau ei degraba jos pe Putin singuri, chiar va porni), mobilizarea NATO va fi totala. Nimeni (in occident) nu-si doreste un conflict lung.
  • -2 (4 voturi)    
    senzatie (Marţi, 30 septembrie 2014, 22:36)

    zar-zar [utilizator]

    "afirma analisti rusi citati de EUObserver, potrivit Mediafax" si am ajuns la "according to a report in Germany’s Suddeutsche Zeitung on 18 September" care "But became known was a phone call Barroso with Putin" sau "Poroshenko mentioned" si pina la urma : "Other media asked Brussels, Kiev, and Moscow if Putin really made the threat, but they declined to confirm or deny. EUobserver asked three Russian analysts if Putin could really do it. The short answer is No."
    De "EUObserver" nu auzisem dar Christian Harlang, are o excelenta reputatie internationala. Si totusi au si jurnalisti ca "Andrew Rettman Foreign editor and journalist , Andrew has been writing on foreign relations for EUobserver since 2005. He is Polish and has a degree in English literature from Oxford University. He also contributes to The Guardian, The Telegraph and to Intelligence Online". Acesta in articolul sau, preluat de MediaFax, jongleaza cu interpretari cabalistice foarte riscante - as spune incendiare. Poate ca asta a vrut. De ce nu stiu si nici nu ma intereseaza atita timp cit ... minte. Felicitari celor de la MediaFax ca au mentionat "sursele" invatatorului polonez de Engleza si devenit jurnalist in probleme internationale.
    "The analysts are Pavel Baev, Pavel Podvig, and Igor Sutyagin.Baev used to work at a research institute for the Russian defence ministry but is now with the PRIO, a think tank in Oslo.Podvig taught at the Moscow Institute of Physics and Technology but now works for the UN’s Institute for Disarmament Research in Geneva.Sutyagin worked at the Russian Academy of Sciences in Moscow before he was arrested for espionage. He went to the UK in a spy-swap in 2010 and now works for Rusi, a think tank in London". (The Institute for Defence and Security Studies (RUSI) was founded in 1831 in London.A think tank (or policy institute, research institute, etc.) is an organization that performs research ...
  • -2 (4 voturi)    
    si senzational (Marţi, 30 septembrie 2014, 22:52)

    zar-zar [utilizator]

    ... and advocacy concerning topics such as social policy, political strategy, economics, military, technology, and culture").
    In rest, nu stiu citi din cei care comenteaza pe bloguri au facut razboi. Eu am facut si nu este nici macar "la placinte inainte, la razboi inapoi". Sa stii ca ... n-ai sa mai stii, nu este usor de razistat la asa ceva. Dintre americanii care s-au intors de unde au fost trimisi, sunt zeci de mii care s-au sinucis. Si in Romania am auzit ca au fost cazuri cu cei intorsi din actiunile NATO. Toate aberatiile care i se pun lui Putin in seama numai pentru a i se face loc lui Obama sa spuna si el ceva, care dupa primul joc de golf l-a si uitat, mi se pare deosebit de murdar din partea unor slujitori ai informatiei publicului. Dupa asa ceva Harlang ar fi trebuit sa-l zboare pe Rettman.
    • +2 (2 voturi)    
      Tavarishch polkovinik KGB (Miercuri, 1 octombrie 2014, 8:41)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui zar-zar

      Comentariul este corect? Este! Atunci sa ne intoarcem catre clasici(Anton Pan): Daca nema putirintza, geaba chichirez galceava!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version