Organizatia de Cooperare de la Shanghai (SCO), structura condusa de Rusia si China ce isi propune sa faciliteze securitatea regionala, a condamnat vineri orice dezvoltare unilaterala a sistemelor de aparare antiracheta, o declaratie ce pare indreptata impotriva Statelor Unite si a scutului antiracheta din Europa.

Potrivit RIA Novosti, liderii SCO au aratat intr-o declaratie de presa ca orice incercare a unei tari de a-si dezvolta scutul antiracheta intr-o maniera asimetrica va submina securitatea si stabilitatea globala.

"Masurile unilaterale si nelimitate se a imbunatati sistemele de aparare antiracheta facute de un stat sau de un grup de state va deteriora securitatea internationala si echilibrul srategic", arata sefii de stat rus si chinez.

"Securitatea unui stat nu ar trebui realizata in detrimentul securitatii altuia", se mai precizeaza in declaratie.

Desi nu se precizeaza direct, declaratia pare sa vizeze in special sistemul de aparare antiaeriana din Europa, o sursa mai veche de frictiuni intre Rusia si SUA.

Rusia se teme ca sistemul, despre care NATO si SUA au aratat ca va fi folosit pentru a contracara amenintari din partea Coreei de Nord si Iranului, ar putea fi o amenintare la adresa sa. Moscova sustine ca partea americana nu a reusit sa ofere suficiente garantii legale ca scutul antiracheta nu va fi folosit impotriva sa.

Pozitia Chinei si Rusiei vin si in contextul in care, in luna iunie, au aparut discutii cu privire la posibilitatea ca SUA sa plaseze elemente ale unui scut antiracheta in Coreea de Sud.

Comandantul trupelor americane stationale in Coreea de Sud a declarat ca a propus implementarea unui sistem avansat de aparare antiaeriana pentru ca tara care ii gazduieste sa poata contracara un posibil atac armat al Coreei de Nord.

Liderii SCO au cerut discutii pe subiectul apararii antiracheta "cu participarea tuturor statelor interesate prin efortul politice si diplomatice", precizeaza declaratia.

SCO este o organizatie din care fac parte Rusia, China si patru foste republici sovietice din Asia Centrala: Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan si Kargazstan.