In jur de 12 explozii au fost auzite joi in apropiere de portul Mariupol, din estul Ucrainei, martorii precizand ca la cativa kilometri est de obiectivul strategic puteau fi vazute coloane de fum ridicandu-se, informeaza Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anterior, o sursa militara a declarat ca armata ucraineana din apropiere de Mariupol, un port strategic la Marea Azov care pazeste drumul catre regiunea Crimeea anexata de Rusia, este plasata sub stare ridicata de alerta.

Trupele ucrainene au inceput sa fortifice apararea portului de la Marea Azov, anticipand un atac al rebelilor.

Un soldat ucrainean a declarat pentru Reuters ca a vazut sepratisti pro-rusi avansand cu tancuri, vehicule blindate pentru transportul personalului si artilerie catre orasul-port. Agentia de presa precizeaza insa ca afirmatiile militarului ucrainean nu au putut fi confirmate independent.

"Planul nostru este sa stam aici (in districtul estic al orasului Mariupol - n.red.) si sa nu ne miscam nici un centimetru", a mai declarat soldatul din batalionul Azov.

Portul Mariupol a devenit un punct central pentru Kiev dupa ce, la finalul lunii august, rebelii au reusit sa se extinda din principalele lor bastioane, aflate mai la nord, cucerind orasul costal, Novoazovsk, de la est de Mariupol.