Cancelarul german, Angela Merkel, a cerut miercuri sa se "faca lumina" asupra acuzatiilor cu privire la prezenta armatei ruse pe teritoriul ucrainean, in cursul unei convorbiri telefonice cu presedintele rus, Vladimir Putin, potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului german, potrivit Mediafax.

"Trebuie sa se faca lumina in privinta raporturilor recente care releva prezenta militarilor rusi pe teritoriul ucrainean", a insistat cancelarul german in discutia cu Putin.

Potrivit unui comunicat al lui Stefan Seibert, purtatorul de cuvant al Guvernului german, Merkel "a subliniat responsabilitatea mare a Rusiei" in obtinerea unei "detensonari" a conflictului din estul Ucrainei.

Cancelarul a apreciat, de asemenea, ca Grupul de contact, din care fac parte reprezentanti ai Ucrainei, Rusiei si Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) ar trebui sa-si "intensifice eforturile, pentru a ajunge la un armistitiu si la o supraveghere eficienta a frontierelor".

Autoritatile de la Kiev au acuzat trupele ruse ca opereaza pe teritoriul Ucrainei, NATO si Polonia afirmand ca detin dovezi, insa Moscova a respins aceste acuzatii.

Potrivit Kievului, trupe ruse care au intrat in Ucraina au instalat un "cartier general" in regiunea separatista Donetk.

"Conform informatiilor din teren, cartierul general al unui batalion tactic al fortelor armate ruse a fost instalat la periferia localitatii Pobeda", situata la 48 de kilometri sud-est de bastionul rebel Donetk si la 60 de kilometri vest de frontiera rusa, a afirmat purtatorul de cuvant al armatei ucrainene Andrei Lisenko.