Rusia: Presa independenta cere Kremlinului sa spuna adevarul despre prezenta trupelor rusesti in Ucraina

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 27 august 2014, 15:35 Actualitate | Internaţional


Mai multe institutii mass-media independente rusesti au cerut miercuri adevarul despre o participare militara rusa in conflictul din Ucraina, la o zi dupa anuntul Kievului privind capturarea a zece parasutisti rusi, care, potrivit Moscovei, s-ar fi "ratacit".

"Rusia lupta impotriva Ucrainei si daca da, din ce motive?", intreaba intr-un editorial unul dintre principalele cotidiene ruse, Vedomosti.

"Fara indoiala, politicienii si militarii rusi vor sa actioneze <<ca in Crimeea>>, unde participarea soldatilor nostri nu a fost recunoscuta decat dupa un timp", speculeaza cotidianul, evocand anexarea de catre Moscova a peninsulei ucrainene in luna martie.

Dar "este imposibil sa pastrezi informatia in secret absolut. Va fi nevoie de un responsabil pentru victimele" din randul armatei ruse, avertizeaza Vedomosti.

Mai multe institutii media de opozitie rusesti - intre care Novaia Gazeta, ziarul online Fontanka.ru si postul de televiziune Dojd - au publicat reportaje privind inmormantarea luni, in apropiere de Pskov (vest), a doi parasutisti rusi care au murit in Ucraina, conform apropiatilor lor.

 "Luni, am fost martorii inmormantarii, in regiunea Pskov, a unor parasutisti a caror moarte este tinuta secreta", scrie Novaia Gazeta, care publica fotografii cu mormintele, de abia acoperite cu pamant, ale lui Leonid Kiciatkin si Aleksandr Ossipov, decedati pe 19, respectiv 20 august.

Conform apropiatilor militarilor, intervievati de ziar, cei doi parasutisti au fost ucisi in luptele dintre separatistii pro-rusi si fortele ucrainene, in apropiere de Lugansk, in estul Ucrainei.

"Zeci de membri ai Diviziei 76 aeropurtate nu le mai raspund apropiatilor lor (...), in timp ce superiorii lor dau asigurari ca acesia se afla in siguranta", scrie Novaia Gazeta.

"Suntem in punctul in care tacerea poate provoca un incendiu monstruos", rezuma ziarul online Pskovskaia Guberniia, al carui site nu a fost accesibil timp de cateva ore dupa publicarea reportajului privind inmormantarea parasutistilor.

Presedintele rus, Vladimir Putin, intrebat marti seara la summitul regional de la Minsk (Belarus) despre cei zece parasutisti rusi capturati de Kiev, a declarat ca acestia efectuau misiuni de "patrulare la frontiera si s-ar fi putut afla pe teritoriul ucrainean".

El a mai afirmat ca "zeci" de soldati ucraineni au trecut de asemenea frontiera in Rusia, dupa care s-au intors in Ucraina.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3961 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Revolta e aproape? (Miercuri, 27 august 2014, 15:47)

    ady624 [utilizator]

    S-or trezi rușii la realitate?! Poate le vine mintea la cap și-l dau jos pe arogantul Putin :) Deocamdată, vise...

    Adrian
    • 0 (0 voturi)    
      hmmm (Miercuri, 27 august 2014, 19:26)

      Stars_and_Stripes [utilizator] i-a raspuns lui ady624

      Nu prea cred... Nu inca; poate peste vreo generatie, dupa ce mor toti spalatii pe creier care tinjesc dupa fostul imperiu sovietic si spera ca Adolf Putin sa le indeplineasca visele umede. Oricum, e de dat jos un intreg sistem acolo, nu doar Putin.
  • +7 (9 voturi)    
    Odihneasca-se in pace parasutistii rusi, (Miercuri, 27 august 2014, 15:49)

    Matrafirefox [utilizator]

    si ei sunt victimele megalomaniei lui Putin.

    Putin nu se gandeste la binele poporului lui ci numai la reconstruirea imperiului sovietic, cu el in frunte.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by