Armistitiul dintre Hamas si armata israeliana, in vigoare din 11 august, a fost intrerupt marti dupa ce asupra Israelului au cazut mai multe rachete iar statul evreu a raspuns cu raiduri aeriene in Fasia Gaza, soldate cu cel putin opt victime in randul palestinienilor, scrie AFP.

Printre victime figureaza sotia si o fiica a lui Mohammed Deir, seful militar al Hamas, ucise marti seara in Gaza, a anuntat miercuri dimineata, pe Facebook, Mussa Abu Marzouk, numarul doi in biroul politic al Hamas. Acesta nu a oferit detalii legate de soarta lui Mohammed Deif. El a sustinut insa ca Israelul cauta "un pretext pentru a lua ca tinta un mare responsabil al Hamas".

Israelul a incercat de cinci ori in trecut sa-l ucida pe Mohammed Deif, sef, din 2002, al aripii armate a Hamas, Brigazile Ezzedin al-Qassam.

"Mohammed Deif merita moartea la fel ca si bin Laden, este o tinta legitima si atunci cand apare o ocazie trebuie folosita pentru a-l lichida", a afirmat ministrul israelian de Interne, Gideon Saar, la postul militar de radio.

Alti sase palestinieni, printre care trei copii, au fost ucisi miercuri dimineata intr-un raid israelien impotriva unei case din Deir el-Balah, au anuntat serviciile palestiniene de salvare.

In cursul serii, aripa armata a miscarii Hamas care controleaza Fasia Gaza a revendicat mai multe tiruri de rachete spre Israel, dintre care una a cazut in Tel-Aviv, fara a face insa victime, potrivit armatei. O alta a fost trasa asupra Ierusalimului, unde sirenele au rasunat. Dar, potrivit unui purtator de cuvant al politiei israeliene, aceasta a fost interceptata de sistemul de aparare antiaeriana in exteriorul Ierusalimului.

Un purtator de cuvant al aviatiei a precizat ca au fost lansate 60 de raiduri, dintre care 30 dupa miezul niptii (21,00 GMT), in timp ce 60 de rachete au fost trase spre teritoriul israelian, dintre care sapte dupa miezul noptii, fara a face victime.

Incetarea armistitiului, care expira la 21,00 GMT, a stopat negocierile de la Cairo dintre isralieni si palestinieni: emisarii israelieni au fost rechemati in tara de guvernul lor.

"Armistitiul este mort si Israelul este de vina", a spus Azzam al-Ahmed, seful delegatiei palestinien.

Locuitorii din Gaza, puternic incercati dupa o luna de ofensiva israeliana, au reinceput sa fuga in sectoare mai putin expuse ale enclavei.

Ofensiva aeriana si terestra a Israelului a devastat Fasia Gaza, ucigand peste 2.000 de palestinieni si ranind peste 10.000. 64 de soldati au fost ucisi in randul armatei israeliene.

Statele Unite s-au declarat "foarte ingrijorate" de ruperea armistitiului, apreciind ca Hamas poarta raspunderea tirurilor de racheta iar Israelul are dreptul sa se apere.