Camera Reprezentantilor din Statele Unite, dominata de Partidul Republican, a autorizat miercuri lansarea unei proceduri judiciare contra presedintelui Barack Obama pentru abuz de putere, o procedura neobisnuita, denuntata de catre democrati, relateaza AFP.

Camera a adoptat cu 225 de voturi pentru si 201 impotriva o rezolutie care il autorizeaza pe presedintele Camerei, John Boehner, sa lanseze o procedura judiciara contra lui Obama pentru incalcarea responsabilitatilor sale constitutionale, prin faptul ca nu a aplicat cu fidelitate legea reformei in sanatate in 2010. Toti democratii au votat impotriva.

"In loc sa depuna plangeri impotriva mea, doar pentru ca imi fac munca, Congresul ar trebui sa-si vada de treaba si sa faca viata americanilor care i-au ales mai buna", a reactionat miercuri Obama, care efectua o vizita in statul american Missouri.

Republicanii l-au acuzat in repetate randuri pe Obama ca a adoptat o serie de ordonante prezidentiale care ar depasi atributiile Executivului, in special reglementari privind situatia imigrantilor, in 2012, intarzieri in aplicarea reformelor in domeniul sanatatii, in ultimii ani, si, recent, eliberarea a cinci talibani de la Guantanamo in schimbul sergentului american Bowe Bergdahl, care era tinut ostatic in Afganistan, potrivit Mediafax.