Aviatia israeliana a bombardat locuinta lui Ismail Haniyeh, liderul filialei miscarii Hamas din Gaza, care se afla in tabara de refugiati Al-Shati (nord-vestul Fasiei Gaza), a afirmat marti fiul acestuia, potrivit AFP.

'Dusmanul israelian a bombardat locuinta noastra in cursul a doua lovituri', a declarat intr-un comunicat Abdel Salam Haniyeh, fiul celui mai important lider al Hamas din enclava palestiniana.

Bombardamentele si tirurile de artilerie s-au succedat marti dimineata pe intreg teritoriul Fasiei Gaza, provocand moartea a 17 persoane, printre care cel putin 4 copii, cu incepere de la miezul noptii (luni, 21.00 GMT), citeaza Agerpres.

Luni, opt copii si doi adulti si-au pierdut viata in tabara de refugiati Al-Shati, unde se afla locuinta lui Haniyeh, cele doua parti acuzandu-se reciproc in legatura cu noua drama sangeroasa.

Potrivit martorilor, avioane israeliene de vanatoare de tip F-16 au lansat cinci rachete asupra unui grup de copii. La randul sau, armata israeliana afirma ca a fost vorba despre tiruri de proiectile ratate de tabara adversa.

Imediat dupa anuntul bombardamentului israelian asupra locuintei lui Ismail Haniyeh, marti dimineata, trei rachete au fost lansate in directia Israelului, dintre care una interceptata deasupra orasului Ashdod (sud), iar celelalte doua s-au prabusit in apropiere de Rishon LeZion, la 10 kilometri sud de Tel Aviv, potrivit armatei.

Tirurile, care nu s-au soldat cu raniti, au fost revendicate intr-un comunicat de aripa militara a miscarii islamiste Hamas.