In Slaviansk, orasul din estul Ucrainei in care Kievul a preluat controlul in iulie, dupa ce i-a alungat pe separatisti pro-rusi, a fost deschisa prima groapa comuna care contine circa 20 de cadavre, din care patru sunt pastori protestanti ce au fost rapiti de rebeli si apoi torturati, informeaza AFP.

Autoritatile scot cadavrele din groapa comuna din SlavianskFoto: hrw.org

Timp de trei luni rebelii separatisti au fost stapani ai orasului si in acest interval zeci de persoane au disparut. Soarta lor a fost crunta si adevarul iese la iveala, prima groapa comuna fiind deschisa vineri intr-o atmosfera sumbra.

Groapa a fost sapata pe 11 iunie cu un excavator si cadavrele au fost aruncate in groapa din doua masini, corpurile fiind infasurate in cearsafuri albe.

Groapa este in centrul orasului, langa un spital, iar descoperirile sunt macabre, findca patru dintre cele 20 de cadavre apartin unor pastori protestanti ce au fost rapiti imediat dupa slujbe, pe 8 iunie si nimeni nu a mai stiut nimic de ei de atunci. Cel mai tanar avea 24 de ani, unul dintre prelati avea patru copii, iar altul, opt.

Se estimeaza ca mai sunt multe gropi comune in Slaviansk, printre cadavrele aruncate in ele fiind si cele ale teroristilor morti in luptele cu armata ucraineana. Strazile orasului au fost curatate de baricade si viata revine, cat de cat la normal, insa oamenii sunt inca socati de cele intamplate si nu inteleg cum s-au putut petrece aceste orori.

Relatand subiectul, CNN si Human Rights Watch spun ca pana acum opt cadavre au fost exhumate si se estimeaza ca sunt aproximativ 20. Martorii spun ca, fara indoiala, separatistii sunt autorii masacrului.

Imagini furnizate de Human Rights Watch si difuzate de CNN: