Prim-ministrul bulgar Plamen Orecharski a prezentat miercuri demisia guvernului minoritar pe care il conduce, in vederea alegerilor legislative anticipate care se vor desfasura in data de 5 octombrie, relateaza AFP. Legislativul bulgar a anuntat oficial ca "demisia cabinetului prim-ministrului Plamen Orecharski a fost prezentata Parlamentului".

Parlamentarii bulgari trebuie sa se reuneasca joi, 24 iulie, pentru a aproba demisia, scriu jurnalistii Agentiei France Presse. Plecarea guvernului era una asteptata, pentru a pune capat crizei parlamentare din Bulgaria. Ea vine insa si in momentul in care o criza bancara ameninta sa destabilizeze finantele publice ale celei mai sarace tari din Uniunea Europeana, noteaza AFP.

Dupa ce parlamentarii vor aproba demisia guvernului, presedintele Rosen Plevneliev ii va propune fiecaruia dintre cele trei mari partide sa formeze un guvern, propunere care va fi refuzata, potrivit analizei citate. Presedintele va putea atunci dizolva Parlamentul, la inceputul lui august, si va numi un guvern interimar insarcinat cu organizarea alegerilor din 5 octombrie, dupa cum au convenit principalele partide politice ale tarii.

Plamen Orecharski, 54 ani, a urcat la putere in mai 2013, dupa caderea guvernului conservator al lui Boiko Borisov. Orecharski a promis ca va lupta impotriva saraciei endemice de care sufera Bulgaria. Acesta si-a pierdut insa credibilitatea la doar o luna de la preluarea mandatului, cand a numit un mogul media si membru controversat al partidului minoritar al turcilor (MDL) in fruntea agentiei de securitate a tarii.

Chiar daca decizia a fost anulata, bulgarii au protestat luni de zile pentru a denunta un guvern controlat de oligarhie si a cerut demisia executivului, transmite AFP.