UPDATE Letonia deschide un centru pentru "contracararea propagandei rusesti" sustinut de NATO. R. Moldova suspenda retransmisiunea postului rusesc Rossia 24 si impune renuntarea la subtitrarea/dublarea premierelor cinematografice in rusa in favoarea limbii romane

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 4 iulie 2014, 14:27 Actualitate | Internaţional


Letonia a anuntat ca urmeaza sa deschida la Riga un nou centru strategic de comunicare sustinut de NATO, al carui misiune va fi de a contracara tentativele Moscovei de a influenta importanta minoritate rusofona din aceasta tara baltica, pe fondul crizei ucrainene, transmite AFP. Temerile privind influenta ruseasca se fac simtite si in Republica Moldova, unde autoritatile au suspendat retransmisiunea postului rusesc Rossia 24 pe teritoriul tarii.

Omologarea centrului de catre Alianta Nord-Atlantica este asteptata "pana la sfarsitul verii", a declarat pentru AFP ministrul leton al Apararii.

Tarile baltice denunta o campanie de propaganda in mass-media, condusa de Rusia, tinta fiind populatia rusofona ce reprezinta in jur de un sfert din populatia Letoniei si Estoniei.

Potrivit premierului leton Laimdota Straujuma, Rusia duce un "razboi al informatiilor" in aceasta republica fost-sovietica care a aderat la UE si NATO in 2004.

"Guvernul leton nu poate autoriza ca tari straine sa se amestece in afacerile sale interbe si sa submineze statul", a declarat joi premierul in fata Parlamentului leton.

Deputatii letoni au aprobat joi o lege pentru cresterea cheltuielilor pentru aparare la nivelul minim de 2% din PIB pana in 2020 stabilit de NATO.
  • Republica Moldova a suspendat retransmisiunea postului Rossia 24 pe teritoriul sau
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA), autoritatea audio-vizuala din R. Moldova, a suspendat vineri retransmisiunea postului rusesc Rossia 24 pe teritoriul Republicii Moldova pana la 1 ianuarie 2015, informeaza Unimedia. Autorittile moldovene au invocat drept motiv "necorespunderea programelor acestuia cu prevederile Codului Audiovizualului din Republica Moldova"

Postul rus a fost monitorizat de reprezentantii CCA pe parcursul a trei zile, in perioada 18-20 aprilie, arata sursa citata, precizand ca "postul rus de televiziune Rossia 24 a realizat o serie de reportaje manipulatorii despre Republica Moldova, cat si alte state din fosta CSI".
  • UPDATE Toate premierele cinematografice din R. Moldova vor fi subtitrate sau dublate in limba romana
Autoritatile moldovene au decis, de asemenea, sa schimbe mai multe prevederi din Legea Cinematografiei, noul pachet legislativ fiind adoptat recent de Parlamentul Republicii Moldova. Noua lege prevede ca toate premierele cinematografice sa fie subtitrate sau dublate in limba romana, informeaza Unimedia.

Regulamentul de functionare al CNC-ului moldovean ar trebui sa gata in urmatoarele trei luni, iar institutia ar putea sa-si inceapa activitatea pana la sfarsitul anului.

Potrivit Unimedia, legea va scoate Republica Moldova din sfera de influenta a distribuitorilor de film din Rusia. In prezent toate cinematografele din Moldova difuzeaza filme pe filiera ruseasca, toate premierele fiind dublate in rusa. Noua lege prevede ca toate premierele cinematografice sa fie subtitrate sau dublate in limba romana.

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen vorbea in luna mai intr-un interviu acordat HotNews.ro despre modul in care propaganda rusa incearca sa onfluenteze decizia politica in statele membre ale aliantei nord-atlantice si despre cresterea activitatii de spionaj a Rusiei.

"Fara indoiala ca exista o activitate crescuta a spionajului rusesc peste limitele traditionale. Vedem clar cum Rusia este, de asemenea, angajata masiv in raspindirea de dezinformari, campanii de manipulare, care includ influentarea mass-media si a ONG-urilor. Este o operatiune foarte sofisticata cu scopul de a influenta opinia publica, ca si procesul de decizie politica in statele membre NATO", a declarat reprezentantul NATO intrebat daca are informatii despre cresterea spionajului rus si Romania, in contextul in care in Norvegia, Suedia, si chiar si Ungaria au aparut informatii publice despre cresterea activitatii de spionaj a Rusiei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















4515 vizualizari

  • -15 (15 voturi)    
    ehee (Vineri, 4 iulie 2014, 15:27)

    Mazeta [utilizator]

    Pe vremuri rușii luptau împotriva Vocii Americii, acum, iată, americanii luptă împotriva Vocii Rusiei. S-a intors roata timpului!
    • +13 (13 voturi)    
      nu (Vineri, 4 iulie 2014, 15:50)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      pe atunci Vocea Americii era expresia cuvantului liber si a democratiei.azi vocea rusiei e expresia "goebbelismului" ( de la Josef Goebbels) de limba rusa.
    • +6 (6 voturi)    
      are you for real? (Vineri, 4 iulie 2014, 16:38)

      Captain Obvious [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Tell me more doctor Science
    • +6 (6 voturi)    
      Oare? (Vineri, 4 iulie 2014, 16:40)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Cei ca tine ascultau Radio Moscova in acele timpuri iar cei ca noi Vocea Americii si Europa Libera. Nu s-a intors nimic, lucrurile sunt tot la fel in zona de propaganda numai ca Rusia a inteles sa mai si anexeze teritorii ale unor state independenta (ceea ce America, cu toate injuraturile vaostre, nu a facut).
    • +6 (6 voturi)    
      dai in rusia (Vineri, 4 iulie 2014, 16:45)

      yellowdog [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      dai in mazeta


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by