Rusia a cerut amanarea urmatoarei runde de negocieri in formatul 5+2, care a fost propusa de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, pana la toamna, in septembrie, a anuntat un oficial rus de rang inalt, relateaza agentia Itar-Tass in pagina electronica.

Este necesara pregatirea unei agende in vederea acestor "consultari" si sa se dea partilor timp sa lucreze la ea, a declarat miercuri ambasadorul Serghei Gubarev, citat de agentie.

"Am trimis o scrisoare si am propus amanarea consultarilor pana in septembrie", a precizat el, precizand ca Tiraspolul impartaseste punctul de vedere rus.

Anterior, emisarul special OSCE Radojko Bogojevici a propus organizarea urmatoarei runde a negocierilor intre Republica Moldova si Transnistria - cu OSCE, Rusia si Ucraina ca mediatori, UE si Statele Unite ca observatori - pentru perioada 17-18 iulie, potrivit MEDIAFAX.

Rusia "nu vede niciun motiv sa fie organizate negocieri de dragul negocierilor", a apreciat Gubarev. "Am revenit la etapa initiala, in care partile formuleaza pretentii", a continuat el. In opinia sa, "sarcina esentiala este ca intalnirile noastre sa fie eficiente. Daca runda din iulie nu conduce la niciun rezultat, acest lucru va discredita negocierile".

Aceste declaratii intervin in contextul in care Republica Moldova, Ucraina si Georgia, trei foste republici sovietice, urmeaza sa semneze vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeana, un lucru care irita Moscova din cauza ca cei trei fosti sateliti sovietici urmeaza sa iasa din sfera sa de influenta.

De asemenea, Moscova a amenintat miercuri ca va adopta "masuri de protectie" in cazul in care acordurile de asociere semnate de catre cele trei tari din Europa de Est vor "dauna" economiei ruse.

Negocierile in formatul 5+2 au fost intrerupte la sfarsitul lui 2006. Chisinaul si Tiraspolul au reluat dialogul cu asistenta Rusiei doi ani mai tarziu, la nivel de reprezentanti politici. In martie 2009, negocierile au fost reluate in urma unei intalniri trilaterale intre presedintii Rusiei si Republicii Moldova cu liderul regiunii separatiste moldovene Transnistria. In cadrul unor intalniri la Moscova, Vilnius anul trecut si la Dublin anul acesta, partile au fost de acord sa reia negocierile.

Pe agenda acestor negocieri se afla trei seturi de probleme, si anume socio-economice, umanitare si privind drepturile omului, probleme de securitate si ajungerea la un acord cuprinzator - inclusiv la nivel institutional si politic.