Strategia Rusiei de a achizitiona rafinarii de petrol in Europa ar putea compromite securitatea energetica a blocului comunitar, avertizeaza oficiali ai Uniunii Europene in proiectul unui raport pregatit pentru liderii din regiune, scrie Euractiv. Comisia Europeana se declara astfel ingrijorata ca Rusia detine prea multe rafinarii de petrol in Europa, fapt care se adauga la dependenta europeana de gaze si petrol rusesti.

In draftul strategiei Comisiei Europene privind securitatea energetica a UE, document vazut de Reuters, se arata ca trebuie monitorizata indeaproape politica Rusiei de cumparare de rafinarii europene. “Industria de rafinare este vulnerabila la interferente politice”, precizeaza raportul citat de Euractiv.

Potrivit acestuia, sectorul de rafinare din Europa a fost slabit atat de majorarea preturilor la petrol, cat si de o cerere scazuta si prin inregistrarea de marje mici de profit. Toti acesti factori au determinat numeroase companii sa isi vanda unitatile de rafinare, cumparatorii fiind companii din Rusia.

Compania ruseasca Lukoil, de exemplu, detine operatiuni de rafinare in Italia, Olanda, Bulgaria si Romania, la fel ca si Gazprom, prin Gazprom Neft, noteaza Euractiv.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeana este asteptata saptamana aceasta sa anunte cum trebuie imbunatatita securitatea energetica, in raspuns la criza din Ucraina; aceasta din urma este ruta de tranzit pentru aproximativ jumatate din gazul pe care Rusia il exporta Uniunii Europene.

UE se bazeaza pe Rusia in ceea ce priveste 27% din consumul european de gaz si pentru aproximativ o treime din necesarul de petrol, informeaza Comisia Europeana.