UPDATE SUA: Curtea Suprema valideaza o lege din Michigan care interzice discriminarea pozitiva in invatamantul superior

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 22 aprilie 2014, 19:15 Actualitate | Internaţional


Curtea Suprema a Statelor Unite a confirmat, marti, o lege din statului Michigan care interzice discriminarea pozitiva in invatamantul superior, intr-un dosar care priveste acest stat din nordul tarii dar care ar putea avea repercusiuni in toate universitatile americane, scrie AFP.

In aceasta decizie, cu sase voturi pentru si doi impotriva, cea mai inalta jurisdictie a considerat conforma cu Constitutia o lege din Michigan care interzice utilizarea factorilor de rasa si sex la admiterea in invatamantul superior.

Prin aceasta decizie, Curtea Suprema a anulat o hotarare a unei curti de apel care a invalidat un articol din constitutia acestui stat, apreciind ca alegatorii au dreptul de a-si schimba constitutia pentru a interzice universitatilor o astfel de discriminare pozitiva in favoarea minoritatilor.

Chestiunea "nu este de a sti daca dezbaterea legata de preferinte rasiale trebuie rezolvata. Este vorba de a sti cine trebuie sa o rezolve", a afirmat judecatorul Anthony Kennedy, care a votat cu majoritatea.

"Dezbaterea legata de chestiuni sensibile precum preferintele rasiale este prea adesea marcata de ranchiuna, dar aceasta nu justifica eliminarea anumitor probleme (...) ale atributiilor alegatorilor", a continuat el: "Democratia nu pleaca de la postulatul ca anumite subiecte sunt prea conflictuale sau prea profunde pentru a face obiectul unei dezbateri publice".

Doar doi judecatori au votat impotriva acestei decizii: Sonia Sotomayor, provenita din minoritatea hispanica, si Ruth Ginsburg. Un al treilea judecator progresist Stephen Breyer a votat pentru, in timp ce al patrulea, Elena Kagan, s-a recuzat.

Dupa ce a fixat anul trecut limite pentru folosirea cotelor rasiale la Universitatea din Texas, Curtea Suprema confirma de aceasta data interdictia prin lege a oricarei preferinte rasiale la admiterea in universitatile de Stat.

Michigan a fost sustinut in fata Curtii Supreme de statele Arizona, Alabama, Georgia, Oklahoma si Virginia de Vest. Adversarii sai, o coalitie de organizatii de aparare a discriminarii pozitive, si 17 fosti studenti, care au primit si ei sprijinul a alte sase state, printre care California si capitala Washington.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5283 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Go Michigan! (Miercuri, 23 aprilie 2014, 0:58)

    KostasP [utilizator]

    In sfarsit niste oameni inteligenti care au curajul sa spuna adevarul in fata. Daca nu stiati, companiile de stat din NA au trasate de catre guvern un procent pre-stabilit din nr total de angajati care trebuie musai sa faca parte din paleta multiculturala. La fel si in esaloanele de conducere (management). La fel si in privinta nr femeilor din management. S-a ajuns la situatii ridicole in care persoane total nepregatite (ca sa nu spun incompetente) ocupa posturi importante numai pt ca, sexul sau culoarea pielii ii avantajeaza. Rasul lumii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by