Analiza detaliata a motivelor, circumstantelor, declaratiilor publice si in tribunal legate de proces dezvaluie o situatie in care fostul presedinte Ianukovici a fortat legea pentru a o incarcera pe Iuliei Timoshenko. Ianukovici a incalcat legea, a sfidat libertatile individuale si a declansat o campanie de dezinformare fara precedent. Iulia Timoshenko a ajuns dupa gratii dupa ce a vrut sa anuleze comisioanele uriase din contractul de gaz national, comisioane de care beneficiau personaje de la varful mafiilor din Rusia si Ucraina.

Un subiect greu, "ascuns" ucrainenilor in mod intentionat

  • Sa urmaresti detaliile pentru care Iulia Timoshenko a ajuns in puscarie este aproape un calvar. Zile si nopti de munca in echipa. De ce?
  • Pentru ca s-au spus enorm de multe minciuni. In special de catre administratia Ianukovici.
  • Pentru ca este vorba de un contract de gaz, un contract tehnic. Iar contractele de gaze nu au vrut sa fie explicate nici in Ucraina, nici in Romania. Motivul? Simplu: daca intelege tot poporul cum furam comisioane uriase din buzunarul lui, vor exista puternice reactii adverse.
  • Pentru ca s-a tesut o adevarata plasa de “procese deschise”, fiind ocultat pana si motivul condamnarii
  • Pentru ca Timoshenko nu a fost si nu este un inger pe pamant, a facut multe greseli, si-a facut multi dusmani, a practicat “reteta Nastase” de a amana definitivarea procesului, a fost oportunista si a pierdut increderea multor ucrainieni
  • Pentru ca establishment-ul rus o uraste visceral, o mare parte din banii din comisioane luand probabil directia liderilor acestei tari
  • Pentru ca vorbim de bani foarte multi. Mai multi decat incap in mintea unui om obisnuit care refuza sa inteleaga cum este sa incasezi sute de milioane de dolari pe an fara sa faci nimic. Comisioanele totale au fost de peste 1,5 miliarde USD pe an.
  • Pentru ca nu te poti documenta din materialele puse la dispozitie de partizanii Iuliei Timoshenko, acestea fiind la randul lor cu iz partinitor.
  • Pentru ca la geneza contractului statea tot regimul Ianukovici. Din functia de prim ministru detinuta in 2006, Viktor Ianukovici a construit si aprobat mecanismul prin care se scurgeau comisioane de miliarde din buzunarul cetatenilor ucraineni.
  • Pentru ca se pare (parere personala dupa ce am studiat intreg dosarul) ca fostul presedinte Iushcenko a jucat dublu in acest caz al contractului de gaz cu Rusia.

Detaliile stranii ale cazului Timoshenko:

  • Marile cancelarii occidentale au imbratisat de multa vreme cauza Iuliei Timoshenko. Explicatia este clara: nu din dragoste pentru o femeie blonda, ci pentru ca au specialisti care le-au explicat adevarul despre incarcerarea acesteia si mizele reale
  • In Romania, dar nu numai, s-a dezvoltat un adevarat "reflex jurnalistic” atunci cand se vorbeste de incarcerarea Iuliei Timoshenko: "a fost condamnata la 7 ani de inchisioare pentru abuz de putere intr-un contract de import gaz din Rusia". E un subiect tehnic, dar poate atinge si o sensibilitate interna: nu s-o trezi cineva sa intrebe de comisionarul de gaze din vechile si actualele contracte de gaze dintre Romania si Rusia?
  • Mi-a atras atentia inclusiv haituirea avocatului lui Timoshenko, chestiune care nici macar pe meleagurile noastre nu a fost incercata. Multi mafioti si canalii au fost aparate in Romania, dar nu se cunoaste niciun caz in care brusc procuratura sa puna sub acuzare si avocatul. Si pe ce motiv: si-au adus aminte ca si-a batut nevasta. Aici este cazul si mi-a “mirosit”urat. Imi amintesc si niste imagini din celula Iuliei Timoshenko, devoalate pe toate marile canale de televiziune, cu aceasta tinuta in brate si chiar sarutata de avocatul Vlasenko, faza care mi-a ramas pe retina dar mi-a exacerbat suspiciunea : cat de josnic sa fie un guvern care si dupa ce pune o femeie in puscarie (chiar inainte de sentinta finala, cum se va vedea) o filmeaza in celula pe care o controleaza (guvernul) si “scapa” inregistrarile “compromitatoare” in mass media. A fost un gest josnic tipic lui Victor Ianukovici si procurorului general (penibilul Cesar de la tv).
  • Timoshenko si oameni loiali ei revin in prim-planul vietii politice ucrainiene, iar reactia rusilor este evidenta: respingere totala. Germania se precipita sa ii ofere ingrijire medicala, probabil constienta ca Rusia va fi un partener pierdut de discutii in cazul in care Timoshenko ramane prea in fata pe scena politica.

Incepand din 2010, Iulia Timoshenko a fost acuzata public (declaratii ale procurorilor, presedintelui si procurorului general) de mai multe "fapte". In afara condamnarii pentru “abuz de putere”, toate celelalte au ramas in faza de defaimare publica facuta de oficiali ai guvernului. Pana si in Romania oficialii s-ar fi ales cu niste procese ingrozitoare pentru calomnie si defaimare. Dar sa detaliem:

  •     decembrie 2010: acuzata de abuz de putere in contractul de gaze cu Rusia. Nicio alta explicatie.
  •     decembrie 2010: acuzata de o delapidare de 92000 Euro. Nicio alta explicatie. Nu se va reveni la acest subiect niciodata.
  •     octombrie 2011: judecata si condamnata cu viteza la 7 ani inchisoare ( in ciuda incercarilor ei de a tempera si amana verdictul ). Adrian Nastase ramane marele nostru maestru in amanarea proceselor. Nu sunt oferite publicului informatii detaliate despre contractul pentru care a fost condamnata (contractul national de import gaz cu Rusia)
  •     octombrie 2011: se lanseaza de catre oficiali o noua acuzatie neclara: delapidare de 320 milioane euro care au fost transferati “ilegal” din proiecte de mediu in fondul de pensii. Nicio alta explicatie. Dar se “intareste” ideea publica de vinovatie prin aglomerare de acuzatii. In mod abuziv Iulia Timoshenko este arestata in octombrie 2011(detentie preventiva, asa cum se exprima procurorul general) desi procesul nu se terminase, era vorba de prima instanta, iar Timoshenko repetase public ca nu va ceda presiunilor si nu va fugi din tara. Ca a fost o masura abuziva si incorecta o dovedeste condamnarea din aprilie 2013 la CEDO contra Ucrainei si regimului Ianukovici. Condamnarea la CEDO nu este mediatizata in Ucraina.
  •     aprilie 2012: Din inchisoare, (desi procesul nu se terminase) Timoshenko este acuzata de oficiali de “posibila implicare in asasinarea deputatului de Donetk, Yefhen Chtcerban (magnat al otelului), in anul 1996” . Nicio alta explicatie. A fost doar dezinformare publica, probabil la reactia nemultumirii populare din strada legata de arestarea ei (erau manifestatii zilnice in Hresciatik). Cazul nu a fost urmarit. Nu s-au prezentat probe. Asemenea acuzatii fara urmari, fara continuare, facute de autoritati ale statului sunt cel putin ciudate.
  •     aprilie 2012: acuzata din inchisoare de delapidare in anii 90 cand era sefa unei intreprinderi de electricitate. Nicio alta explicatie. Fara urmari. Devine evidenta scormonirea trecutului si "agatarea" de orice lucru care i-ar putea distruge reputatia.
  •     august 2012 este condamnata definitiv pentru abuz de putere la 7 ani de inchisoare. Verdictul era previzibil, viteza cu care s-a desfasutat procesul cel putin ciudata (au fost audiati inclusiv fostul presedinte Iushcenko si alti oficiali ai timpurilor in care s-a realizat contractul). Timoshenko era deja in arest preventiv (fara motiv, a concluzionat CEDO in aprilie 2013) asa ca razbunarea lui Ianukovici era completa. Prejudiciul este stabilit la 186 milioane USD ( se vehiculasera cu totul alte cifre pana atunci), prejudiciu pe care Timoshenko trebuie sa-l plateasca conform hotararii judecatorului Rodion Kireyev (O mai fi la Kiev acum?).
  •     august 2012: intr-un exercitiu complet de ipocrizie Vladimir Putin se mira ca Iulia Timoshenko este condamnata si le transmite ucrainienilor ca “este periculos si contraproductiv sa pui intregul contract de gaz sub semnul intrebarii”. Rusii se tem ca regimul Ianukovici care tipa la tv ca Ucraina ar fi fost prejudiciata prin contractul de gaz (in derulare si atunci si acum) ar putea cere renegocierea contractului (asa cum ar fi fost normal daca respectivul prejudiciu nu ar fi fost pura inventie. Intr-un scenariu demn de noaptea mintii regimul Ianukovici nu a cerut niciodata indreptarea contractului pentru care “reclama ei” Iulia Timoshenko era in puscarie si care a adus (si in prezent dealtfel) "prejudicii" Ucrainiei.
  •     octombrie 2012: acuzata din nou de delapidare, situatie care a avut ca rezultat o datorie de 405 milioane USD catre Ministerul Apararii din Rusia. Nu se ofera detalii. Nu se intreprind alte actiuni inafara acuzatiei publice.

Citind aceste dezinformari publice facute de stat, de un regim (spun dezinformari in special pentru ca niciuna inafara “abuzului de putere” nu a avut continuare) nu te mai miri ca Iulia Timoshenko este un personaj controversat. Ucrainienii nu citesc ce cititi voi aici. Ca om care lucreaza in presa va spun ca daca un asemenea material ar fi fost publicat in regimul Ianukovici, media respectiva ar fi avut grav de suferit. Era o obisnuinta la Kiev sa intre mascatii in birouri, sa ravaseasca tot, sa plece cu hard-disk-uri si apoi sa spuna autoritatile ca nu politia a fost acolo si ca vor “face investigatii”. Ucrainienii au fost efectiv bombardati timp de peste 3 ani cu acuzatii si dezinformari la adresa Iuliei Timoshenko. Unele au prins, altele nu. Aparatul de dezinformare al lui Ianukovici era complex, de influenta ruseasca, adica foarte bine pus la punct, folosea transmitatori incrucisati, niciodata aceiasi, care se citau unii pe ceilalti. Pe scurt, ucrainienii au fost mintiti constant legat de ce i se reprosa Iuliei Timoshenko.

Citeste maine partea a 2-a

Contractul de gaz Ucraina-Rusia cu comisionarul RossUkrEnergo. Comision de peste 1,5 miliarde USD (ati citit bine!). Ianukovici face contractul ca prim-ministru. Timoshenko ii urmeaza in functie si desface contractul. Vladimir Putin declara peste tot ca este de acord cu contract direct, fara intermediari dar in realitate declanseaza criza gazului din 2009 ca pedeapsa pentru ca RossUkrEnergo este scos din joc si comisioanele desfintate. Cu cine se asociaza gigantul Gazprom cand este vorba de comisioane cu destinatie necunoscuta. Ianuarie 2009: Europa este victima, gazul rusesc nu mai curge prin tevi pentru prima oara in ultimii zeci de ani. Cel mai “aspru” conflict din istorie intre Ucraina si Rusia (spun analistii intyernationali) a avut-o in centru pe Iulia Timoshenko. (Se mai mira cineva ca la o zi dupa eliberarea ei Rusia si-a retras ambasadorul de la Kiev?)

Ianukovici castiga viitoarele alegeri si face o prioritate din a o baga in puscarie pe Timoshenko, cu orice pret, incalcand principii, legi, etape juridice si mai ales, bunul simt. Ucrainienii sunt supusi unei campanii nationale de dezinformare de peste 3 ani.

Pe cand citim despre comisionarii din contractele romanesti de gaze?

Poveste in exclusivitate spusa apropiatilor de Dinu Patriciu despre negocierile din 2008-2009 Codrut Seres-Gazprom