Oficiali de rang inalt din cadrul Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), atat de la cartierul general, cat si de la nivelul filialelor regionale, au dezertat fara sa-si delege atributiile, au fost informati duminica parlamentarii ucraineni.

"SBU nu are comandant, nu are adjuncti de comandanti. Sefii si adjunctii lor au dezertat si si-au inchis telefoanele", a declarat Valentin Nalivaicenko, care asigura legatura cu Securitatea, relateaza Russia Today, citata de Mediafax.

De asemenea, Agentia "nu are comunicatii, nu are conducere, nu are planuri pentru apararea depozitelor nucleare, Centralei Hidroelectrice de pe Nipru, nu are nimic", a subliniat el.

Nalivaicenko l-a indemnat pe presedintele Parlamentului sa "prezinte candidaturi in vederea incredintarii securitatii" Ucrainei.

El a indemnat totodata la numirea unui nou procuror general si sef al serviciilor speciale de protectie.