Obama: Imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afiseaza Putin nu este decat un truc politic

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 7 februarie 2014, 7:19 Actualitate | Internaţional

. Presedintele american, Barack Obama, a afirmat joi ca imaginea de tip dur sau plictisit pe care o afiseaza in cadrul reuniunilor la nivel inalt omologul sau rus, Vladimir Putin, nu este decat un truc politic, potrivit Mediafax. Obama si Putin au devenit deja celebri pentru faptul ca apar cu privirile reci si fixe in fotografiile oficiale facute la summituri sau la intrevederi bilaterale.Dar, intr-un interviu acordat NBC, Obama a oferit asigurari ca aparentele pot fi inselatoare.

"Adevarul este ca, atunci cand suntem la reuniuni, avem numeroase schimburi, exista, de asemenea, surprinzator de mult umor, precum si multe concesii dintr-o parte si din cealalta", a subliniat el, adaugand ca relatia dintre cei doi lideri nu este deloc "glaciala".

"El (Putin) ma trateaza intotdeauna cu cel mai mare respect", a insistat Obama, care apreciaza ca, in pofida divergentelor din ultimele luni intre Casa Alba si Kremlin, Vladimir Putin intelege necesitatea de a colabora cu Statele Unite.

"El are, cu siguranta, un stil al sau, destinat opiniei publice, in care ii place (...) sa para oarecum plictisit in timpul discutiilor comune", a spus presedintele american.

"Dar, din punctul meu de vedere, este vorba despre un truc politic, pentru a aparea in tara sa ca un tip dur", a adaugat el.

"Oamenii politici din Statele Unite au un stil diferit. Noi avem tendinta de a zambi uneori", a notat Obama.

Washingtonul si Moscova s-au plasat recent pe pozitii total opuse in dosarul sirian sau in cazul Edward Snowden, un fost consultant al NSA refugiat in prezent in Rusia.






















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1922 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică