Un militant ucrainean foarte activ impotriva presedintelui Viktor Ianukovici, rapit in 22 ianuarie si eliberat joi seara, a povestit vineri ca a fost torturat timp de o saptamana, opozitia acuzand un nou caz de "intimidare", scrie AFP.

Dmytro Bulatov, militant ucrainean torturatFoto: Captura YouTube

Dmytro Bulatov, 35 de ani si tata a trei copii, disparut in 22 ianuarie, a fost abandonat joi seara intr-o padure din apropierea Kievului, dupa ce a fost inchis intr-un loc necunoscut si torturat timp de peste o saptamana.

El a reusit sa ajunga intr-un sat de unde a cerut ajutor.

"M-au crucificat, mi-au taiat o ureche, mi-au crestat fata, m-au lovit pe intreaga suprafata a corpului. Dar, multumesc lui Dumnezeu, sunt in viata", a declarat Dmytro Bulatov, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile Kanal 5 si 1+1.

In aceste imagini se poate vedea sange scurgandu-se pe fata sa, rani pe maini si haine impregnate de sange.

Acesta a afirmat ca, dupa accent, rapitorii sunt rusi.

Ministrul ucrainean de Interne a ordonat deschiderea unei anchete, adaugand ca Dmytro Bulatov a fost lovit in cap in 22 ianuarie intr-un cartier marginas din Kiev si urcat intr-o masina.

Acesta este internat in prezent si viata sa nu este in pericol.

Unul dintre liderii opozitiei, Vitali Klitschko, care l-a vizitat la spital, a denuntat un act de intimidare la adresa opozantilor.

Dmytro Bulatov, 35 de ani, este unul dintre liderii Automaidan, miscare de protest in masini, si care a organizat mai multe actiuni spectaculoase in fata resedintei sefului statului, in apropiere de Kiev.

Disparitia sa, dupa decesul unui alt militant care a fost rapit, a alimentat temerile legate de un val de represiuni sangeroase in randul manifestantilor.

In ziua disparitiei lui Dmytro Bulatov, un cadavru a fost gasit intr-o padure, cu urme de tortura. Este vorba de Iuri Verbitski, un militant disparut cu cateva zile inainte.