Generalul Abdel Fattah al-Sissi, omul forte a Egiptului din momentul in care a anuntat destituirea presedintelui islamist Mohamed Morsi, in iulie 2013, a fost avansat la gradul de maresal, cel mai mare din armata egipteana, a anuntat presedintia, citata de AFP.

La putin timp dupa acest anunt, comandamentul armatei i-a dat mandat maresalului Abdel Fattah al-Sissi pentru a se prezenta la alegerile prezidentiale din Egipt, potrivit agentiei oficiale Mena.

Pentru a candida, acesta trebuie sa demisioneze din Armata, deoarece Constitutia prevede ca presedintele trebuie sa fie civil.

De cateva saptamani, anturajul maresalului, in prezent ministru al Apararii si vicepremier, nu a ascuns intentia acestuia de a se prezenta la alegerile prezidentiale, care ar urma sa aiba loc peste trei luni.

Foarte putini militari egipteni au fost avansati la acest grad. Printre ei figureaza maresalul Hussein Tantaui, fost sef al Consiliului suprem al fortelor armate (CSFA) si care a asigurat interimatul puterii dupa revolta care l-a alungat de la putere pe Hosni Mubarak, la inceputul lui 2011. CSFA este in prezent condus de maresalul Sissi, care l-a inlocuit pe maresalul Tantaui la ministerul Apararii in momentul in care Morsi l-a trecut pe cel din urma in rezerva, in vara lui 2012.

Morsi, singurul presedinte ales democratic al Egiptului, a fost si primul sef de stat care nu a provenit din randurile Armatei. Niciunul dintre predecesorii sai - inculsiv unul dintre simbolurile miscarii panarabe, Gamal Abdel Nasser - nu a fost avansat la gradul de maresal.