Circa 200.000 de persoane au protestat in Piata Independentei din centru capitalei ucrainiene, la temperarturi sub zero grade Celsius, sfidand o decizie a autoritatilor care interzice orice manifestatie in Kiev pana pe 8 martie. La finalul mitingului s-au produs ciocniri violente intre protestatari si fortele de ordine, mai multe persoane fiind ranite in ambele tabere. Violentele au continuat peste noapte. Manifestantii au dat foc mai multor autorbuze si au aruncat cu pietre, bucati de pavaj si cocktailuri Molotov in fortele de ordine care au raspuns cu gaze lacrimogene, tunuri cu apa si lovituri de bastoane. Cei prezenti in Piata Independentei au protestat, in principal, fata de adoptarea recenta a unor legi care maresc sanctiunile pentru manifestanti, pachet legislativ criticat de catre Occident.

Proteste in KievFoto: Captura Youtube.com

Vezi mai jos principalele momente ale protestului de duminica de la Kiev

Dupa ciocniri repetate in timpul zilei, un alt eveniment violent s-a produs aproape de miezul noptii cand manifestantii au aruncat cu pietre, explozibili improvizati, cocktailuri Molotov si bucati de pavaj in cordonul de politie aflat la baza dealului Parlamentului, poltistii parand sa se retraga putin cate putin. Manifestantii au construit noi baricade pentru a proteja Piata Independentei de un eventual raid nocturn al politiei.

Liderul opozitiei Vitali Klitschko a anuntat ca, in timpul intalnirii cu presedintele Yanukovici, acesta a fost de acord cu organizarea unui comitet format atat din reprezentanti ai puterii cat si ai opozitiei care sa aiba drept obiectiv rezolvarea crizei.

Medicii au anuntat ca au tratat duminica peste 100 de persoane ranite in confruntari.

In jurul orei 22:00, protestatarii au dat foc mai multor masini folosite de politie pentru a bloca accesul catre institutiile statului. Medicii care acorda primul ajutor au confirmat rapoarte anterioare ale protestatarilor care afirmasera ca politia a folosit gloante de cauciuc.

Cu putin timp inainte de ora 22:00 au avut loc noi ciocniri violente intre protestatari si politie. Fortele de ordine poarta masti de gaze. Unii protestatari sustin ca politistii au primit arme cu gloante din cauciuc.

Mai multe surse au declarat pentru KyivPost ca liderul opozitiei Vitali Klitschko urmeaza sa aiba o intalnire duminica seara cu presedintele Viktor Yanukovici.

Intalnirea dintre presedinte si reprezentantul opozitiei are loc pe fondul ciocnirilor repetate din Piata.

In jurul orei 21:00, protestatarii au aruncat din nou cu cocktailuri Molotov in cordonul de protectia. Poltististii au folosit tunurile cu apa pentru a stinge incendiile si au raspuns cu tiruri de gaze lacrimogene. Potrivit KyivPost, dintre cei circa 10.000 de protestatari prezenti la fata locului, in actiunile violente au fost implicate in jur de 20 de persoane, barbati cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani.

Ministerul de Interne a anuntat ca peste 40 de politisti au fost raniti in confruntari, 10 fiind internati in spital, dintre care 4 in stare grava. Acestia au suferit traume craniene, fracturi si prezinta vanatai. Unul dintre politisti a fost injunghiat.

Ora 19:42KyivPost informeaza ca politia a primit intariri. Sute de politisti anti-revolta au inceput sa se organizeze in spatele cordonului de protectie. Potrivit publicatiei citate, situatia devine din ce in ce mai tensionata, protestatarii temandu-se ca autoritatile se pregatesc de o ofensiva.

De cealalta parte, protestatarii radicali angajati in confruntari cu fortele de ordine sunt sustinuti de protestatarii pasnici care ii incurajeaza de fiecare data cand incearca sa puna mana pe autobuzele politiei sau sa rupa cordonul fortelor de ordine care apara zona Guvernului.

Ora 18:54 O parte din manifestanti au parasit Piata Independentei dupa miting. Zona ramane ocupata de miscarea Maidan. Ciocnirile cu fortele de ordine continua, insa la o scala mai mica. Situatia ramane de tensiona.

Politia a folosit tunurile cu apa pentru a uda autobuzele de la fata locului, dupa ce protestatarii au dat foc anterior unuia.

Ora 16:16 Au avut loc ciocniri intre protestatari si fortele de ordine, cel putin 2 persoane fiind ranite, transmite AFP.

Ciocnirile au izbucnit cand un grup de protestatari a incercat sa treaca de un cordon de politie pentru a merge spre cladirea Parlamentului. Potrivit Reuters, manifestantii au atacat jandarmii cu bate, incercand sa rastoarne un autobuz folosit de politie pentru a bloca drumul.

Totodata, manifestantii au dat foc unui autobuz si au aruncat cu cocktailuri Molotov in fortele de ordine care au raspuns cu gaze lacrimogene si lovituri de bastoane.

Liderul opozitiei, Vitali Klitschko, a incercat sa intervina. Fostul boxer a mers in zona in care aveau loc ciocnirile si a incercat sa convinga manifestantii sa nu provoace politia.

Cu toate acestea, protestatarii nu au dat inapoi continuand sa arunce cu diferite obiecte in politiistii anti-revolte care s-au aparat cu scuturile din dotare.

Ora 15:09 AFP estimeaza ca numarul manifestantilor a crescut la aproape 200.000, in pofida temperaturilor de sub zero grade Celsius care se inregistreaza duminica in capitala ucraineana.

Ora 14:28 Manifestantii continua sa se adune in Piata Independentei, numarul lor crescand la orele amiezii la 100.000.

Zeci de protestatari poarta pe cap cutii de carton, site de bucatarie si oale, iar altii si-au pus pe fata masti de carnaval, in semn de bataie de joc la adresa noilor legi care sanctioneaza manifestantii cu masti sau cu capul acoperit cu casca.

Legile urmeaza sa intre in vigoare luni, 20 ianuarie, precizeaza Kyiv Post.

-------------------

Liderii opozitiei au lansat un apel la mobilizare pentru duminica, o opta de la izbucnirea miscarii EuroMaidan, in pofida faptului ca parlamentul de la Kiev a votat joi noi legi pentru a limita manifestatiile, promulgate vineri de presedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Live streaming video by Ustream

Opozantii pro-europeni ucraineni au inceput sambata sa intareasca baricadele la Kiev, sfidandu-l pe presedintele Viktor Ianukovici, care a decis, in acest context tensionat, sa nu participe la Forumul Economic Mondial de la Davos. Departe de a se arata intimidati de noile legi, protestatarii care ocupa Piata Independentei si-au intarit baricadele cu sarma ghimpata in noaptea de vineri spre sambata, iar sambata dimineata s-au strans la fata locului in numar de cateva sute.

"Revenim la stalinism. Cand vor fi puse in aplicare aceste legi, situatia din Ucraina va fi mai rea decat cea din Rusia sau din Belarus", a declarat unul dintre manifestanti, Leonid Tertisni. "Insa aceste legi nu ne intimideaza, ele nu au facut decat sa mobilizeze si mai mult oamenii. Protestele vor continua", a dat asigurari acesta.

Tarile occidentale au avertizat vineri Kievul, dupa votarea acestor legi considerate represive la adresa opozitiei si care, in opinia lor, indeparteaza mai mult de Uniunea Europeana. Ucraina se confrunta de peste doua luni cu o puternica miscare de contestare.

Opozitia ucraineana si organizatii nonguvernamentale au denuntat instaurarea "dictaturii" in urma adoptarii acestor legi care inaspresc sanctiunile impotriva manifestantilor si introduc la fel ca in Rusia termenul de "agent strain".

Semn al profundei crize pe care o traverseaza puterea din Ucraina, Ianukovici l-a concediat vineri seara pe seful administratiei prezidentiale, Serghei Liovoskin. Acesta din urma isi inaintase demisia dupa dispersarea violenta a unei manifestatii in Piata Independentei, la sfarsitul lui noiembrie, insa presedintele ucrainean o refuzase.

Amintim ca miscarea de contestare a regimului ucrainean a inceput la sfarsitul lui noiembrie, atunci cand Ianukovici a refuzat sa semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeana, in favoarea unei apropieri de Moscova.