Prima doamna a Frantei, Valerie Trierweiler, a fost internata in spital la Paris, in urma dezvaluirilor facute de revista Closer legate de o aventura a presedintelui Francois Hollande cu actrita Julie Gayet, scrie Le Parisien in editia online. Surse din biroul partenerei de viata a lui Hollande au declarat, pentru AFP, ca aceasta a fost spitalizata vineri, pentru odihna si analize medicale.

Francois Hollande si Valerie TrierweilerFoto: Agerpres/Xinhua

Trierweiler urmeaza sa fie externata luni.

Potrivit cotidianului, Trierweiler s-ar fi internat chiar joi, la putin dupa aflarea informatiilor, si va avea nevoie de o cura de odihna, prescrisa de medici.

Marti, Hollande va sustine cea de-a treia conferinta de presa, mai scrie Le Parisien, la care vor lua parte 500 de jurnalisti. El a anuntat ca ia in considerare o actiune in justitie impotriva revistei mondene Closer si a deplans "incalcarea dreptului sau la viata privata".

Revista Closer crie ca presedintele Frantei, in varsta de 59 de ani, are o relatie cu actrita Julie Gayet, 41 de ani, intr-un articol pe sapte pagini insotit de fotografii. Saptamanalul, a anuntat joi, in jurul orei 23.00 (22.00 GMT), pe site-ul sau o editie speciala pentru a doua zi "care dezvaluie intr-un dosar special de sapte pagini relatia dintre seful statului si artista". Closer prezinta pe coperta o fotografie cu seful statului cu titlul: "Francois Hollande si Julie Gayet. Dragostea secreta a presedintelui".

Oficial, seful statului formeaza un cuplu cu ziarista Valerie Trierweiler de cativa ani, dupa ce s-a despartit de partenera sa lunga durata, fosta candidata la prezidentiale Segolene Royal, cu care are patru copii.