Politia ucraineana a dislocat in noaptea de luni spre marti baricadele manifestantilor pro-UE care blocau cladirile administrative din Kiev, actiune soldata cu raniti si care a fortat protestatarii sa se mobilizeze in piata Independentei, transmite corespondentul AFP din capitala Ucrainei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ora 20:31 Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, s-a alaturat celor circa 5.000 de manifestanti prezenti in Piata Independentei, scrie KyivPost. Ashton a stat alaturi de Arseniy Yatseniuk, care conduce partidul de opozitie Batkivshcina a fostului premier Iulia Timoshenko. De indata ce a recunoscut-o multimea a inceput sa scandeze "Europa! Europa!"

Ora 15:52 Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a declarat marti ca nu vede nicio alternativa la refacerea relatiilor economice cu Moscova, informeaza Reuters.

In timpul unei interventii televizate,liderul de la Kiev a afirmat ca, desi Ucraina doreste, in continuare, integrarea in UE, "nu putem vorbi de viitor fara sa vorbim despre restaurarea relatiilor comerciale cu Rusia".

Totodata, Ianukovici a aratat ca apelurile la revolutie "ameninta securitatea nationala", potrivit AFP.

Liderul de la Kiev a mai anuntat marti ca manifestantii retinuti la protestul de pe 1 decembrie vor fi eliberati.

Ora 14:44 Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, se intalneste cu presedintele ucrainean Viktor Ianukovici la ora locala 15:00. Ulterior, oficialul european va discuta cu opozitia si cu societatea civila, scrie KyivPost.

Live streaming video by Ustream

Ciocniri au izbucnit in jurul orei 3,00 dimineata (1,00 GMT) atunci cand politistii i-au impins pe manifestantii de la o baricada aflata in imediata apropiere a administratiei prezidentiale.

Fortele de ordine au facut uz de bastoane iar mai multi manifestanti au fost raniti la cap.

Potrivit partidului de opozitie Svoboda, care avea reprezentanti la aceasta baricada, zece manifestanti au fost raniti. Potrivit corespondentului AFP, si trei politisti prezentau rani.

Fortele de ordine au inceput luni, la sfarsitul dupa-amiezii, sa disloce manifestantii care in urma cu o saptamana ridicasera baricade in mai multe zone ale cartierului care gazduieste administratia prezidentiala, guvernul si parlamentul.

Inainte de ciocnirile din cursul noptii, operatiunea s-a derulat cu calm, fortele de ordine multumindu-se sa impinga protestatarii.

Cartierul care gazduia administratia era golit marti dimineata de baricade si politisti echipati cu casti si scuturi controlau masinile si pietonii care incercau sa intre.

Mobilizarea opozitiei, care a cerut plecarea presedintelui Viktor Ianukovici dupa refuzul de a semna acordul de asociere cu UE, se concentreaza acum in piata Independentei si o parte a bulevardului Khreschatyk, sub puternica supraveghere a politiei.

Marti dimineata, circa 300 de manifestanti ramaneau grupati in piata, majoritatea ocupanti ai corturilor amplasate aici, sub zapada si temperaturi care au scazut pana la -7 grade.

"Sunt ingrijorat", spune Olexandr Frolov, 48 de ani, care vine in fiecare dimineata in piata Independentei inainte de a merge la serviciu.

"Sunt niste banditi, nu vor renunta niciodata la putere asa. Vor merge pana la capat", a adaugat acesta.

Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, asteptata marti la Kiev, si-a exprimat ieri temerea ca deblocarea sediilor administratiei de catre politie ar putea genera "deraierea procesului" de cautare a unei iesiri din criza.

Vicepresedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a sunat pe presedintele Viktor Ianukovici pentru a-si exprima "profunda ingrijorare" legata de o amplificare a violentelor.