Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a gratiat simbolic miercuri un curcan, cu ocazia sarbatorii Thanksgiving, o traditie populara puternic inradacinata la Casa Alba, scrie AFP.

"Presedintia, postul din lume unde exista cea mai multa putere, este acompaniata de numeroase responsabilitati formidabile si solemne .. dar nu este cazul aici", a afirmat Obama, intr-o scurta ceremonie la intrarea de nord a Casei Albe, cu un frumos curcan alb de 17 kilograme, botezat "Popcorn", alaturi de el.

"Popcorn" a fost preferat concurentei sale "Caramel" in urma unui sondaj efectuat de Casa Alba pe Facebook si Twitter, a dezvaluit Obama, flancat de fiicele sale Sasha si Malia, ale caror surasuri pareau usor crispate.

Chiar daca Popcorn a fost miercuri vedeta, beneficiind de binecuvantarea lui Obama, gest aproape pontifical in fata a zeci de camere, si Caramel va scapa cu viata.

Cei doi curcani vor lua drumul spre Mount Vernon, casa lui George Washington aflata la circa 20 de kilometri sud de capitala federala. Acolo vor ramane pe perioada sarbatorilor, inainte de a se retrage la o ferma din Virginia (est).

Thanksgiving este una dintre cele mai pretuite sarbatori ale americanilor. Isi are radacinile in primii ani ai colonizarii actualului teritoriu al Statelor Unite in anii 1620, cand europenii proaspat instalati ii multumeau lui Dumnezeu pentru abundenta recoltelor si pentru ajutorul dat de indieni.

Aceasta sarbatoare este pentru multi americani singura ocazie anuala de a se reuni alaturi de familii si adeseori calatoresc sute de kilometri pentru o masa cu un meniu invariabil: curcan umplut, placinta de dovleac si paine din porumb.

Alti 45 de milioane de curcani nu vor avea insa norocul lui Caramel si Popcorn si vor sfarsi in farfurii.

Asociatia crescatorilor de curcani are obiceiul de a prezenta un curcan presedintelui din vremea lui Harry Truman, dupa al doilea Razboi Mondial. Dar de-abia in perioada lui George Bush tatal, in 1989, presedintii si-au exercitat dreptu de a gratia pasarea.