Cateva mii de moldoveni au manifestat impotriva unui acord de asociere cu UE

de I.C.     HotNews.ro
Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 21:00 Actualitate | Internaţional

In jur de 15.000 de persoane au manifestat sambata la Chisinau, la apelul Partidului Comunistilor din Republica Moldova (PCRM), impotriva semnarii unui acord de asociere intre aceasta fosta republica sovietica si Uniunea Europeana (UE) prevazute pentru saptamana viitoare, informeaza Mediafax citand AFP.

Opunandu-se vehement apropierii de UE, dorite de catre Guvernul moldovean proeuropean, manifestantii au agitat banderole pe care se putea citi "Demisia" si "Rusine", in cursul acestui miting in capitala.

"Numai aderarea (Republicii) Moldova la uniunea vamala formata de Rusia, Belarus si Kazahstan va permite dezvoltarea economiei si scaderea pretului bunurilor", a declarat in fata multimii presedintele PCRM Vladimir Voronin, fost sef de stat.

"Acest acord (cu UE) este indreptat impotriva unui numar de tari", a adaugat el, in cursul acestei manifestatii, la care au participat 15.000-17.000 de persoane potrivit politiei, cateva zeci de mii potrivit organizatorilor.

Semnarea unui acord cu UE este prevazuta la Vilnius, in Lituania, in cadrul celui de-al treilea summit al Parteneriatului Estic in perioada 28-29 noiembrie.

Acest parteneriat stabileste un cadru pentru relatiile dintre UE si vecinii sai din Est - Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova si Ucraina - cu care Bruxelees-ul vrea sa-si consolideze cooperarea bilaterala si multilaterala.

Ucraina a decis joi, impotriva tuturor asteptarilor, sa abandoneze acordul de asociere cu UE, cu scopul de a-si menaja relatiile cu Rusia, o decizie denuntata de opozitia prooccidentala din aceasta fosta republica sovietica si considerata drept o eroare strategica in Europa.





















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

2482 vizualizari

  • -5 (9 voturi)    
    Vai de noi si de voi (Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 21:18)

    bubaru [utilizator]

    Veti da si vi se va lua!
  • +18 (20 voturi)    
    apel! (Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 22:44)

    unnene [utilizator]

    Voi cei 15k de latrai n-ati vrea sa ii luati si pe ai nostri (usl se subintelege sper) si sa va ducet /// impreuna cu rusia voastra bolsevica? Zic si eu...
    - editat de HotNews.ro
    • +10 (12 voturi)    
      valori europene (Duminică, 24 noiembrie 2013, 0:05)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui unnene

      In Europa sunt permise manifestatiile, chiar si atunci cand militeaza pentru neapartenenta la Europa.
      Unanimitatile sunt periculoase, n-as vrea sa traiesc intr-o societate unde toti oamenii vor acelasi lucru.
  • +18 (18 voturi)    
    deci au iesit 70% din 21% pentru russsia (Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 23:32)

    rov [utilizator]

    cum ar zice un uselist cu doctorat "reloaded"...,
    cu alte cuvinte aprox 15% din cei 100.000 iesiti in favoarea civilizatiei..:;
  • +12 (14 voturi)    
    Pfff (Sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 23:57)

    M. G. [utilizator]

    Aia care au demonstrat erau rusi, nu moldoveni. De fapt, moldovenii sunt romani.
    • +8 (8 voturi)    
      . (Duminică, 24 noiembrie 2013, 1:16)

      msc999 [utilizator] i-a raspuns lui M. G.

      Te cam arunci. Cei care au demonstrat sunt comunisti si pro rusi : basarabeni si rusi. Nu toti basarabenii sunt romani, defapt un procent f mare ii urasc pe romani. Propaganda rusa a lucrat bine timp de 200 de ani in Basarabia.
  • +3 (11 voturi)    
    A treia treapta de extindere a UE spre est (Duminică, 24 noiembrie 2013, 1:27)

    Statul Necoplanar si Irational [utilizator]

    A treia treapta de extindere a UE spre est este un esec. Prima treapta a fost in 2004, odata cu integrarea in UE a Ciprului, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei Sloveniei (sper ca le-am scris pe toate) a fost un succes partial. Toate aceste state au plecat de la standarde economice, politice si de mentalitate mai inalte.

    A doua extindere (Romania si Bulgaria) este un succes partial (esec partial). Cele doua state au de recuperat foarte mult din decalajul fata de restul UE asta insa pe perioada de criza si euroscepticism. Aceste state sunt inca legate cu fire multe si vizibile de trecutul comunist, ancorate inca in ambele barci: fosta comunista si pro-europeana.

    A treia extindere este insa un fas. Un esec inca inainte de a incepe. Se refera la state practic sterse de pe harta Europei de anii grei de comunism si sovietizare. Sunt tari ai caror oameni au fost lichidati, oameni fara loc si locuri fara oameni. Politica de deportare a populatiilor a lui Stalin a lucrat perfect. Moldova este Romania dpdv teritorial insa este Rusia dpdv moral sau politic. Trecutul sovietic este pentru aceste state insa un obstacol de netrecut.

    Concluzia este una singura: alimentata de banii europeni (platiti pe resurse naturale si nu numai) fosta URSS se recladeste. Incet dar sigur, cel putin in partea Europeana. Trecutul sovietic glorios si sigur este o momeala mult prea puternica comparata cu un viitor nesigur. Omul simplu va alege intotdeauna trecutul ca sa ii fie viitor pentru ca se teme de necunoscut.
    • +5 (5 voturi)    
      Ma indoiesc (Duminică, 24 noiembrie 2013, 10:24)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Statul Necoplanar si Irational

      Slabiciunea dar in acelasi timp taria UE este eterogenitatea. Cum bine zicea un chinez deja acu' mai bine de doua milenii, o tabara militara tre' construita in asa fel incat fiecare unitate sa poata sa se si apere dar sa si ajute unitatile vecine cand e nevoie. Structura eterogena a EU, chiar daca afecteaza negativ capacitatea de actiune coerenta si de adaptare rapida la schimbarea peisajului politic, face ca EU sa faca fata bine unor incercari de subordonare politica a unor state membre.

      Prin comparatie, Rusia, indiferent ca-i zice federatia rusa, URSS, CSI, e un monolit amorf, fara structura interna. Asta face Rusia la fel de rezistenta in fata influentelor externe sau interne ca pe-un morman de lut. Cata vreme occidentul importa materii prime din Rusia, Rusia se dezvolta si are din ce finanta ofensivapolitica. In cel mult inca doua decenii insa, dependenta energetica a occidentului fata de Rusia va fi istorie. Nu cred ca Rusiei ii va ajunge acest timp ca sa recupereze influenta pierduta in estul Europei, mai ales ca nici EU nu va sta cu mainile in san. In momentul respectiv, ofensiva politica a EU va fi indreptata impotriva unui adversar politic slab, pur si simplu prin prisma resurselor de care va dispune.

      Rusia, daca vrea sa aibe vreo influenta pe termen lung, ar trebui sa investeasca in invatamant, in dezvoltarea unei economii bazate pe cunoastere - o asemenea economie ar fi de natura sa le asigure suportul material pt. o ofensiva politica pe termen lung, in loc sa investeasca in sustinerea unor guverne corupte in estul Europei. Pt. asa ceva insa ar fi nevoie de o schimbare de directie cum nu s-a mai vazut in Rusia de la vremea lu' Petru cel Mare, o schimbare careia i s-ar opune cam toata clasa politica actuala a Rusiei - clasa politica formata si sustinuta de oligarhii rusi, care castiga in momentul de fata in cvasi-generalitate doar din exploatarea resurselor naturale ale Rusiei.
      • -1 (3 voturi)    
        Stimate domn (Duminică, 24 noiembrie 2013, 11:49)

        Statul Necoplanar si Irational [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        Sa dea Dumnezeu sa fie asa cum ziceti, nu asa cum cred eu. Eu cred insa ca importul de materii prime din Rusia va creste in loc sa scada. Iar dependenta energetica se va adanci. Dar repet, asta cred eu. Imi doresc insa sa aveti Dvs. dreptate.
  • +6 (8 voturi)    
    Cuvenita rectificare, clarificatoare! (Duminică, 24 noiembrie 2013, 8:33)

    hotnewsfil [utilizator]

    In loc de : '... In jur de 15.000 de persoane au manifestat sambata la Chisinau,...', se va citi :
    'in jur de 15000 de persoane, manipulate din ordinul lui Putin, au manifestat...'.
    • 0 (2 voturi)    
      E greu sa intelegi democratia! (Duminică, 24 noiembrie 2013, 15:45)

      GRANDFATHER [anonim] i-a raspuns lui hotnewsfil

      Daca cei 15 mii reprezinta un punct de vedere al unei parti dim populatia Republicii Moldova, nu inseamna neaparat ca sunt victimile intoxicarii si manipularii rusesti! Problema este mai nuantata si mai complexa! Daca esti locuitorul unui teritoriu aflat sub stapanirea Rusiei intre 1812 si 1918 si intre 1940 si 1991, inseamna ca pe parcursul mai multor generatii ai fost supus unor influiente, care au produs "mutatii"! Si apoi exemplul cel mai concludent despre ce i se intampla unei tari din estul Europei, acceptata (din greseala spun uni) din ratiuni politice in UE, este chiar "sora mai mare", Romania! E de ajuns ca antieuropenii din Moldova sa se uite peste Prut si sa vada ce le rezerva viitorul!
  • +1 (1 vot)    
    a se citi rusofili (Marţi, 26 noiembrie 2013, 11:45)

    jackalphonse [utilizator]

    adica rusi sadea


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version