Democratul Bill de Blasio a fost ales marti primar al orasului New York, unde il va inlocui pe miliardarul Michael Bloomberg, anunta AFP.

Bill de Blasio, un italo-american de 52 de ani casatorit cu o afro-americana, cu idei solid ancorate in stanga, si-a zdrobit adversarul republican Joe Lhota, potrivit rezultatelor preliminare oferite de presa americana.

"Multumesc New York City", a postat pe Tweeter echipa sa de campanie, la putin timp dupa inchiderea birourilor de vot, alaturi de o fotografie cu de Blasio, sotia sa Chirlane si cei doi copii ai cuplului.

Bill de Blasio, care a promis o "schimbare fundamentala" dupa 12 an de era Bloomberg pro-business, considerat prea putin inclinat spre empatie, isi va prelua prerogativele in 1 ianuarie.