Premierul islamo-conservator turc Recep Tayyip Erdogan si-a reiterat marti, de data aceasta public, dorinta de a interzice caminele studentesti mixte, considerandu-le contrare valorilor pe care el le apara, relateaza AFP.

"Nu am autorizat si nu vom autoriza ca fetele si baietii sa stea laolalta in caminele (studentesti) apartinand statului", a insistat Erdogan in discursul sau saptamanal sustinut in fata deputatilor din partidul sau Justitie si Dezvoltare (AKP, provenit din randul miscarii islamiste).

"Orice se poate intampla cand stau laolalta. Primim plangeri de la familii care ne cer sa intervenim. Si este de datoria noastra sa intervenim", a pledat el.

"Valorile pe care le apar nu permit un astfel de lucru", a subliniat seful guvernului turc, adaugand ca amestecarea studentilor si studentelor in camine a avut un impact negativ asupra rezultatelor lor.

Erdogan a declarat razboi caminelor studentesti mixte in cadrul unei reuniuni cu usile inchise a partidului sau, ce a avut loc weekendul trecut.

"Studentele si studentii nu pot locui in acelasi imobil, este contrar structurii noastre, care este conservator-democrata", a sustinut Erdogan, citat de presa.

Potrivit presei turce, Erdogan a adaugat ca guvernul sau se va ocupa "intr-un fel sau altul" de aceasta problema.