Agentia de securitate nationala a Statelor Unite (NSA) a spionat peste 60 de milioane de apeluri telefonice in Spania intre decembrie 2012 si ianuarie 2013, a afirmat luni cotidianul spaniol El Mundo, iar ambasadorul american la Madrid a fost convocat la ministerul Afacerilor Externe, scrie AFP.

Potrivit unui document prezentat ca provenind de la fostul analist al NSA Edward Snowden si publicat de cotidianul El Mundo, aceasta agentie "a spionat 60,5 de milioane de apeluri telefonice in Spania" intre 10 decembrie 2012 si 8 ianuarie 2013.

Potrivit sursei citate, NSA "nu a inregistrat continutul apelurilor, ci numarul de serie al telefonului, locul unde se afla, numarul de telefon al cartelei SIM utilizate si durata apelului".

Ambasadorul SUA, James Costos, va fi invitat sa ofere explicatii despre prezumtivele interceptari, care vin dupa o serie de alte dezvaluiri legate de spionajul masiv practicat de american in intreaga lume si care a vizat 35 de lideri ai planetei.