Puternicul taifun Man-yi traversa luni dimineata sudul Japoniei, cu ploi "fara precedent" in mai multe regiuni plasate "sub alerta speciala", iar centrala de la Fukushima se pregatea sa infrunte acest fenomen violent care a lasat in urma disparuti, raniti si pagube, in vest. Taifunul, al 18-lea din acest sezon in Asia, s-a abatut luni asupra insulei principale, Honshu, la nivelul prefecturii Aichi, in partea central-sudica, la ora locala 7.40 (1.40, ora Romaniei), a anuntat Agentia de Meteorologie, potrivit Mediafax.

Taifunul era insotit de rafale puternice de vant, de pana la 160 de kilometri pe ora, si de ploi calificate in anumite locuri ca "teribile", pe un perimetru extins.

"Alerte speciale" de nivel maxim au fost emise de catre Agentia de Meteorologie in mai multe regiuni, inclusiv in fosta capitala imperiala Kyoto (vest), din cauza unui nivel de "precipitatii care nu a mai fost intalnit vreodata".

Luni dimineata, trei persoane erau date disparute in vest, iar alte 29 au fost ranite, potrivit postului de televiziune NHK. Zeci de case au fost inundate sau avariate de alunecari de teren.

Apeluri la evacuare au fost lansate in total pentru peste o jumatate de milion de persoane, in mai multe regiuni din sud-vest, inclusiv in provinciile Kyoto si Osaka.

Estul tarii astepta, de asemenea, ploi, luni dimineata, Tokyo spre pranz, iar la inceputul dupa-amiezii regiunea Fukushima, unde se afla centrala avariata de un tsunami pe 11 martie 2011, foarte vulnerabila din aceasta cauza. Un nivel exceptional de precipitatii sunt asteptate si acolo.

Exploatantul, Tokyo Electric Power (TEPCO), a anuntat duminica faptul ca a consolidat echipamente considerate cruciale, cum ar fi conducte de apa pentru racirea reactoarelor sau pompe, iar patrulele de supraveghere au fost sporite.

Exista temerea ca o intensificare a ploilor ar putea creste cantitatile de apa radioactiva, deja importante, care s-au infiltrat in subsolul complexului atomic aflat in pericol.

Muncitori au inceput deja sa pompeze apa de ploaie care s-a acumulat duminica in jurul rezervoarelor pline cu lichid cu cesiu, tritiu si strontiu care, potrivit masuratorilor efectuate in cadrul prelevari in diverse zone vizate, au fost deja contaminate, uneori in grade foarte ridicate.

Grupurile de transport aerian si feroviar au anuntat o reducere a nivelului serviciului asigurat.

Cel putin 300 de zboruri interne vor fi anulate luni, in special cu plecare de la Tokyo. Vor fi reduse si legaturi asigurate de trenuri, dintre care o parte sunt linii de mare viteza. Luni este insa zi libera, ceea ce ar urma sa conduca la evitarea unor consecinte grave la orele de varf.

Anul acesta Japonia a fost relativ ocolita de taifunuri, dar ploi puternice au provocat numeroase pagube in august, in vest, in timp ce estul s-a confruntat cu un val de caldura uscata care s-a soldat cu 350 de morti (persoane in varsta) si a cauzat ingrijorari cu privire la rezervele de apa, in special la Tokyo.