Secretarul Consiliului de Securitate al Ingusetiei Ahmed Kotiev a murit dupa ce a fost impuscat marti dimineata in aceasta regiune instabila din Caucazul rus, a anuntat Comitetul rus de ancheta intr-un comunicat.

Marti dimineata, in raionul Malgobekski, in Ingusetia, "persoane necunoscute au tras de mai multe ori cu arma automata impotriva masinii secretarului Consiliului de Securitate al Republicii, Ahmed Kotiev", se arata in comunicat, potrivit Mediafax.

"Soferul a murit la fata locului, iar Kotiev a decedat din cauza ranilor intr-o institutie medicala", precizeaza comunicatul.

"Toate pistele sunt studiate", potrivit Comitetului de ancheta, principalul organ insarcinat cu anchetele penale in Rusia. Cu toate acestea, cea a unei morti legate de activitatea profesionala a lui Kotiev este privilegiata.

O ancheta a fost deschisa pentru crime si trafic de arme.

Liderul Ingusetiei, Iunus-Bek Evkurov, a anuntat ca se va ocupa in mod personal de caz.

"Ma voi duce eu insumi la locul crimei si ma voi ocupa; voi merge sa vad rudele. Sunt convins ca ii vom gasi in curand si ii vom pedepsi pe ucigasi", a declarat el pentru postul de radio Ecoul Moscovei.

Incidentele armate raman frecvente in Ingustia, dar si in Daghestan, doua republici din Caucazul rus vecine Ceceniei.

Dupa Primul Razboi Cecen (1994-1996) intre fortele federale ruse si separatiste, miscarea de rebeliune s-a islamizat si s-a extins peste frontierele acestei mici republici, trasformandu-se astfel, la miljocul anilor 2000, intr-o miscare islamista activa in intreaga regiune a Caucazului de Nord.