Presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, l-a indemnat pe Silvio Berlusconi sa accepte condamnarea la inchisoare, sugerand insa ca este posibil sa il gratieze, scrie Corriere della Sera, citeaza Mediafax.

Avocatul lui Silvio Berlusconi, Piero Longo, a declarat miercuri ca va cere gratierea din partea presedintelui Giorgio Napolitano. Ulterior, pe fondul polemicilor, avocatul fostului premier italian a revenit asupra afirmatiilor, explicand: "Nu am spus asa ceva. Am spus doar ca primul care va afla de cererea de gratiere va fi seful statului".

La randul sau, presedintele Giorgio Napolitano a indemnat fortele politice din Italia sa asigure stabilitatea. Referindu-se la situatia lui Berlusconi, Giorgio Napolitano a precizat: "Trebuie sa dea dovada de curaj, sa accepte condamnarea".

Intrebat insa daca exista posibilitatea gratierii liderului principalului partid din Italia, Napolitano a raspuns: "Cand atmosfera politica va fi mai destinsa si va fi solicitata gratierea sau comutarea pedepsei, voi examina cererea cu mintea deschisa si fara prejudecati".

Condamnarea lui Berlusconi risca sa genereze o criza politica de proportii, in contextul in care Guvernul condus de Enrico Letta este sustinut atat de Partidul Democrat (centru-stanga), cat si de formatiunea lui Berlusconi, PdL (centru-dreapta). Ministrii si parlamentarii care fac parte din partidul lui Silvio Berlusconi au avertizat ca sunt pregatiti sa demisioneze in semn de protest fata de condamnarea definitiva a fostului premier, care, imediat dupa sentinta, a solicitat reformarea justitiei, amenintand cu alegeri anticipate.

Liderul Partidului Democrat (PD, centru-stanga), formatiune aflata la guvernare alaturi de Partidul Poporul Libertatii, i-a cerut lui Silvio Berlusconi sa demisioneze din functia de senator, dupa confirmarea condamnarii pentru frauda fiscala in dosarul Mediaset. In replica, partidul lui Silvio Berlusconi, Poporul Libertatii (PdL), le-a cerut partenerilor de guvernare din Partidul Democrat (PD) sa inceteze atacurile personale la adresa fostului premier, avertizand ca, altfel, exista riscul caderii Guvernului de uniune.

Berlusconi, presedintele Partidului Poporul Libertatii (PdL), aflat la guvernare impreuna cu Partidul Democrat, ramane senator, in pofida confirmarii deciziei de condamnare la inchisoare pentru fraude fiscale. Premierul Enrico Letta incearca sa evite destramarea coalitiei guvernamentale, pentru a nu fi nevoit sa demisioneze, in contextul in care Guvernul de uniune, aflat in functie de doar trei luni, depune eforturi pentru a contracara cea mai grava criza economica cu care se confrunta Italia dupa al II-lea Razboi Mondial. Daca Berlusconi va demisiona, PdL probabil va retrage sprijinul acordat Guvernului de uniune, situatie care va genera alegeri anticipate, o perspectiva care intampina rezistenta presedintelui Giorgio Napolitano si a premierului Enrico Letta.

Silvio Berlusconi trebuie sa ispaseasca un an de inchisoare in dosarul Mediaset, dar probabil va fi plasat in arest la domiciliu sau va efectua munca in folosul comunitatii. Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat in prima instanta si in apel la patru ani de inchisoare pentru frauda fiscala, cu o interdictie de cinci ani privind detinerea de functii publice. Pedeapsa de condamnare la inchisoare a fost confirmata de instanta suprema, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sanctiunii suplimentare, cea de interzicere a functiilor publice. In privinta condamnarii la inchisoare, trei din cei patru ani beneficiaza de o amnistie, astfel ca Berlusconi ar avea de executat doar un an. Insa fostul premier italian ar putea fi plasat in arest la domiciliu sau ar putea efectua munca in folosul comunitatii.