Barack Obama anunta o serie de masuri pentru sporirea "transparentei", dupa cazul Snowden

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 10 august 2013, 15:19 Actualitate | Internaţional

Presedintele american Barack Obama a anuntat vineri o serie de masuri privind "sporirea transparentei", insa dezminte orice abuz in cursul programelor de supraveghere ale NSA, dupa polemica declasata de dezvaluirile lui Edward Snowden, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"Vreau sa lucrez alaturi de Congres pentru a implementa reformele potrivite" ale dispozitiei Patriot Act care prevede colectarea metadatelor telefonice (durata apelurilor, numerele apelate) de catre puternica agentie de informatii care se ocupa de interceptarile telefonice.

Dupa ce administratia sa s-a gasit in defensiva in urma dezvaluirilor de la inceputul lunii iunie privind amploarea acestor programe facute de fostul consultant de informatii Edward Snowden, Obama a promis o "noua era" in serviciile de informatii cu "mai multa supervizare, mai multa transparenta si garantii", in cadrul unei conferinte de presa la Casa Alba.

Intrebat in legatura cu tanarul consultant refugiat in Rusia, presedintele a apreciat ca nu este "un patriot".

Programul de colectare a metadatelor telefonice este "un instrument important in eforturile noastre pentru prevenirea comploturilor teroriste", a amintit Barack Obama, care a reafirmat ca guvernul nu asculta apelurile telefonice ale americanilor.

"Insa fiind data talia acestul program, inteleg ingrijorarile celor care se tem de abuzuri", a explicat el, asigurand ca Statele Unite nu sustin spionarea "cetatenilor obisnuiti".

Printre masurile considerate, presedintele american a evocat sporirea supervizarii de catre Curtea de supraveghere a informatiilor straine (FISC), un tribunal secret format din 11 judecatori care autorizeaza NSA sa ceara operatorilor telefonici si de Internet datele clientilor lor.

Pana in prezent judecatorii aprobau cererile guvernului fara contradictii. Presedintele a declarat ca doreste sa instaureze o "voce independenta" in dialogul cu instanta pentru "a asigura echilibrul intre securitate si viata privata".

Alta masura este divulgarea "cat mai multor informatii posibil cu privire la aceste programe" de supraveghere, a enumerat Obama.

"Am declasificat deja un numar de informatii fara precedent cu privire la NSA. Insa putem merge mai departe", a explicat el, evocand mai ales justificarea juridica a programului de colectare a metadatelor.

In sfarsit, NSA (National Security Agency) va numi un responsabil pentru viata privata si libertatile publice si va infiinta un site de Internet care "va servi ca platforma pentru mai multa transparenta" privind "ceea ce se intampla sau nu se intampla" in agentiile de informatii a anuntat presedintele.

"In ceea ce priveste restul lumii, vreau sa amintesc din nou ca America nu este interesata de spionarea oamenilor de rand. Serviciile noastre de informatii se concentreaza asupra cautarii de informatii necesare pentru protejarea poporului si, in numeroase cazuri, protejarea aliantilor", a pledat acesta.

Dezvaluirile privind programul de supraveghere a Internetului, numit PRISM, a revoltat numeroase state aliate ale Statelor Unite, in special Germania.

  • Principalele declaratii ale lui Obama in conferinta de presa de vineri
In conferinta de presa sustinuta vineri, presedintele american Barack Obama a promis reforme in supravegherea comunicatiilor, in numele "transparentei" si "increderii", negand vreun abuz dupa polemica declansata de Snowden si a acuzat Rusia lui Putin de antiamericanism, relateaza AFP, care prezinta principalele declaratii.

REFORME


"Trebuie sa gasim echilibrul just intre garantarea securitatii si apararea libertatilor noastre. In cadrul acestei reechilibrari, indemn la o revizuire a programelor noastre de supraveghere"

"Ca presedinte, am adoptat masuri pentru ca sa existe un control strict asupra celor trei puteri ale statului si garantii reale pentru impiedicarea abuzurilor si protejarea drepturilor poporului american. In fata unor abuzuri pe care guverne au putut sa le comita in istorie, este normal sa iti pui intrebari cu privire la supraveghere. In special de cand tehnologia ne remodeleaza toate aspectele vietii"

"Am cooperat cu Congresul in vederea reformarii in mod adecvat a Sectiunii 215 din Patriot Act, un instrument important in eforturile noastre de prevenire a comploturilor teroriste"

"Toate aceste masuri au menirea sa actioneze astfel incat americanii sa poata avea incredere in faptul ca ne respectam interesele si valorile"

"Ne sunt necesare reflectii noi, pentru aceasta noua era. Este necesar ca in prezent sa dejucam comploturi teroriste, cautand acul in carul cu fan al telecomunicatiilor mondiale"

ALIATI

"In ceea cepriveste alte tari din lume, vreau sa amintesc din nou ca America nu are niciun interes sa spioneze oameni obisnuiti. Serviciile noastre de informatii se concentreaza asupra cautarii de informatii necesare in vederea protejarii poporului nostru si, in numeroase cazuri, protejarii aliatilor nostri"

DECLASIFICARE

"Am declasificat deja un numar de informatii fara precedent cu privire la NSA. Dar putem merge mai departe"

EDWARD SNOWDEN

"Nu cred ca domnul Snowden este patriot. Faptul ca este acuzat de trei infractiuni si daca el crede ca ceea ce a facut este just, atunci poate sa vina aici, asa cum o pot face toti cetatenii americani, in fata unei Curti, cu un avocat, pentru a-si apara interesele"

AL-QAIDA

"Al-Qaida organizata si relativ centralizata care ne-a atacat pe 11 septembrie a fost destructurata. Este slaba si are doar o capacitate mica de actiune"

"Afiliatii regionali ca Al-Qaida in Peninsula Arabia (AQPA) lanseaza amenintari (...). Desi este putin probabil sa poata sa comita un atac pe teritoriul nostru la fel de spectaculos ca cel de la 11 septembrie, ei au capacitatea de a ne ataca ambasadele. Ei au capacitatea sa ne atace interesele. Ei au capacitatea sa perturbe si destabilizeze tarile in care securitatea este slaba"

RUSIA

"Este adevarat ca domnul Putin a revenit la putere, am asistat la o renastere dinspre partea rusa a unei retorici antiamericane, care releva stereotipuri vechi, din Razboiul Rece intre Rusia si Statele Unite. Il invit pe domnul Putin sa mearga inainte in privinta acestor probleme, mai degraba decat sa priveasca spre trecut"

























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

1099 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri