Presedintele rus Vladimir Putin a promulgat duminica doua legi controversate, denuntate drept discriminatorii de catre aparatorii drepturilor omului. Este vorba de legile prin care se pedepseste orice act de "propaganda" homosexuala in fata unui minor, precum si "ofensele aduse sentimentelor religioase", transmite AFP.

Potrivit prevederilor primei legi, "propaganda pentru relatiile sexuale netraditionale in fata unui minor" este pasibila de amenzi cuprinse intre 4.000 si 5.000 de ruble (100-125 de euro) in cazul unei persoane fizice. O persoana din cadrul autoritatii publice risca o amenda cuprinsa intre 40.000 si 50.000 de ruble (1.000-1.250 de euro), iar o persoana juridica intre 800.000 si un milion de ruble (19.000-23.500 de euro).

Sanctiunile sunt si mai severe daca aceasta "propaganda" este facuta pe internet, organizatiile si alte entitati juridice riscand de exemplu in acest caz sa fie inchise pana la 90 de zile.

Totodata, strainii risca o amenda ce poate ajunge pana la 100.000 de ruble si ar putea, de asemenea, sa fie detinuti 15 zile si expulzati.

Homofobia este larg raspandita in Rusia, unde homosexualitatea a fost considerata o infractiune penala pana in 1993 si o boala mintala pana in 1999.

Potrivit unui sondaj al institutului Vtsiom, ale carui rezultate au fost publicate luna aceasta, 88% dintre rusi sustin interzicerea "propagandei" homosexuale. De asemenea, 54% dintre rusi considera ca homosexualitatea trebuie pedepsita.

Recent, o serie de crime comise din cauza orientarii sexuale a victimelor au fost inregistrate in aceasta tara.

Presedintele Putin a promulgat de asemenea o lege care interzice "ofensele aduse sentimentelor religioase ale credinciosilor", pedepsele pentru incalcarea acesteia fiind de pana la trei ani de inchisoare.

Aceasta lege a fost redactata in urma cazului Pussy Riot, grupul contestatar ale carui membre au fost condamnate la inchisoare pentru ca au cantat o rugaciune impotriva lui Vladimir Putin in catedrala din Moscova.

Grupul a devenit apoi un simbol al miscarii de protest impotriva regimului lui Putin, revenit la Kremlin in mai 2012 pentru un al treilea mandat de presedinte si acuzat de opozitie de incalcari ale libertatilor civile.