Bijuterii in valoare totala de peste un milion de dolari, care urmaru sa fie imprumutate vedetelor de cinema in cadrul Festivalului de la Cannes, au fost furate in noaptea de joi spre vineri, in jurul orei 05.00, dintr-o camera de hotel din oras, potrivit surse din politie, citate de AFP.

Furtul a avut loc in camera de hotel al unui angajat al casei de bijuterii elvetiene Chopard.

Cutia de bijuterii a fost desigilata si luata din camera din Hotelul Novotel, aflat pe o strada principala din centrul orasului, la 15 minute de Palais des Festivals.

Trofeul Palme d'Or - 118 grame de aur galben, in valoare de peste 20.000 euro - realizat de aceeasi casa de bijuterii, se afla in siguranta, potrivit politiei.

In mod ironic, furtul a avut loc in aceeasi zi in care la festival a fost prezentat cel mai recent film al regizoarei Sofia Coppola in care cativa elevi de liceu afla cand celebritatile participa la evenimente VIP pentru a intra in casele lor si a le fura hainele, pantofii si gentile de designer, semnaleaza BBC.