\Numarul de porci morti recuperati din fluviul Huangpu din Shanghai depaseste acum 13.000, anunta, luni, mass-media oficiala chineza, in timp ce misterul privind originea acestor animale se adanceste.

Serviciile municipale din Shanghai au colectat 9.460 purcei si porci adulti care pluteau pe Huangpu, scrie Shanghai Daily, in timp ce autoritatile din prefectura vecina Jiaxing au scos 3.600, transmite agentia China Noua.

La 12 zile de cand au fost gasiti primii porcii morti in apa, ridicand probleme serioase in randul locuitorilor din capitala economica a Chinei, nu numai ca nicio responsabilitate nu a fost inca stabilita, dar se pare ca ei sunt in continuare aruncati in rau, comenteaza AFP.

Metropola arata cu degetul spre prefectura Jiaxing, acuzand crescatorii de acolo ca au vrut sa scape de porcii morti din cauza unei boli necunoscute, aruncandu-i in rau.

Dar, autoritatile din Jiaxing nu au admis o asemenea ipoteza.

Raul Huangpu, emblematic pentru Shanghai, asigura 22% din consumul de apa a celor 23 de milioane de locuitori. Dupa ce a analizat probe din apa, guvernul din Shanghai a spus in ultimele zile ca rezultatele au fost "normale", in pofida scepticismului general.

Ministerul Agriculturii din China a trimis o echipa acolo, care, pentru moment, nu a dat nicio explicatie clara fata de prezenta a mii de porci morti in Huangpu.

Huangpu este un fluviu cu rezonanta internationala, care scurge de-a lungul Bund, un bulevard din Shanghai marginit de frumoase edificii coloniale in stil european ridicate in anul 1930.